Cât ne costă să petrecem sărbătoarea de Paște la o pensiune din țară?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii de pensiuni din Sibiu de exemplu au decis să nu majoreze prețurile anul acesta, pentru a atrage mai mulți turiști. În aceste condiții, cazarea pentru trei nopți cu demipensiune costă aproximativ 150 de lei pe zi, cu specificația că se oferă pensiune completă în ziua de Paște.

Meniul va conține mile, telemea și cașcaval afumat

Pensiunile vor pune pe masă tradiționalul drob ardelenesc, alături de friptura de miel, pâinea de casă, telemeaua și cașul afumat. Nu lipsesc din ofertă nici băuturile tradiționale. Mai piperat este un Pasșe într-un conac sau o pensiune tradițională din Gura Râului, prețurile fiind aici de 600 de lei pentru pensiune completă.

„Anul acesta se mizează pe un grad de ocupare de 60 la sută în pensiunile sibiene” a explicat Dorin Beu, reprezentantul unei pensiuni din Sibiu. Cei care vor să petreacă sărbătorile pascale în cetatea Sighișoara vor plăti între 79 și 115 euro de persoană, pentru un sejur de trei zile cu demipensiune.

Fie că vrei să petreci sărbătorile de Paşte în stil tradiţional într-o staţiune montană sau rurală, fie că alegi să pleci în Bulgaria, agenţiile de turism au oferte cât mai diverse, pentru toate gusturile, mai ales că fiecare dintre ele se bate pentru fiecare dintre cei 80.000 de turişti, care pleacă anual în vacanţă, în această perioadă. De exemplu, dacă vrei să petreci sărbătorile în ţară, pentru un sejur de trei zile la Predeal vei da 245 de lei de persoană, în intervalul 22-25 aprilie, adică în jur de 58 de euro. În bani ai inclusă şi masă tradiţională de Paşte.

Agenţiile spun că, anul trecut, cam 70.000 de turişti şi-au petrecut Paştele în România şi doar 10.000 în străinătate. La Poiana Braşov, hotelierii au oferte bune pentru tine. 255 de lei pentru trei nopţi de cazare. Ai şi mic-dejun şi masă tradiţională incluse. Mai mult, există pensiuni care oferă chiar coşuri cu bucate tradiţionale în prima dimineaţă de Paşte.

Şi pentru că proprietarii de pensiuni ar face orice să-i convingă pe clienţi că oferta lor e mai bună, sunt şi câteva care te lasă să-ţi prepari singur masa de Paşte. Aşa că înarmează-te cu răbdare şi chef de gătit, ca să-ţi poţi prepara singur friptura de miel şi pastrama de oaie, şi chiar să încondeiezi ouă.

Paşte tradiţional în Maramureş

Dacă nu vreţi să mergeţi într-o staţiune atât de aglomerată precum Valea Prahovei, încercaţi atunci pensiunile din Maramureş. Aici tradiţiile sunt respectate din moşi şi în fiecare an turiştii pot participa la treburile gospodăreşti tradiţională împreună cu gazdele. Astfel, trei nopţi de cazare cu pensiune completă te costă 650 de lei, adică 154 de euro. Există însă şi variante mai accesibile ca preţ, de exemplu la o pensiune din Vadu Izei dai 330 de lei pe trei nopţi de cazare.

Sărbători la vecini

Dacă vreţi însă să petreci câteva zile de relaxare în străinătate, trebuie să ştii că bulgarii au oferte dintre cele mai bune, iar agenţiile de turism spun că, pe lângă destinaţiile montane autohtone, pensiunile vecinilor sunt cele mai căutate. Iar preţurile sunt la nivelul celor din ţară, în unele cazuri chiar şi mai mici dacă rezervi din timp. De exemplu, cea mai căutata staţiune este Albena, aici vei da 26 de euro de persoane, pe noapte. Iar bonus ai şi masă în regim all-inclusive. Şi dacă eşti mare amator de mâncare tradiţională, proprietarii de pensiuni s-au gândit la toate: au meniu tradiţional de Paşte.

Dacă vrei să stai la un hotel de patru stele în Nessebar, în Bulgaria, atunci vei da caţiva euro în plus. Aşa că, pentru două nopţi de cazare, plăteşti 85 de euro. Şi hotelierii din staţiunea Nisipurile de Aur au oferte pentru români – 89 de euro pentru trei nopţi de cazare.



Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite