Cabinetul de medicină veterinară a preşedintelui PSD Vinga, vopsit cu inscripţiile PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabinetul preşedintelui PSD Vinga a fost vandalizat în plină campania electorală. Acum USL cere autorităţilor în drept să soluţioneze cât mai repede cazul de la Vinga, unde cabinetul de medicină veterinară a preşedintelui PSD din localitate, Daniel Bogoşel, a fost vandalizat.

Astfel, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, imobilul a fost vopsit cu inscripţiile PDL şi cu mesaje obscene. Mesajele obscene au fost scrise pe gemurile pe care erau lipite pe interior afişe electorale ale USL.

„Ceea ce s-a întâmplat la Vinga este un abuz şi o încercare de intimidare. Nu avem dovezi certe, dar suntem convinşi că vor fi găsiţi vinovaţii. Infracţiunea pe care au comis-o la Vinga este chiar mai mult decât atât, este un act de violenţă îndreptat împotriva colegului nostru şi a familiei sale. Cerem celor în drept să rezolve repede acest caz, pentru că nu este normal ce se întâmplă” spune Dorel Căprar, co-preşedintele USL Arad

Cei de la celelalte partide spun că nu au nici o legătură cu această vandalizare.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Arad despre campanie, alegeri şi candidaţi.

Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite