Belgienii şi românii vor avea o întâlnire comună la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Arad găzduieşte, începând de joi şi până sâmbătă, Forumul cooperării descentralizate româno-belgiene. Acţiunea se desfăşoară la iniţiativa Ambasadei României la Bruxelles, sub egida aniversării a 130 de ani de relaţii diplomatice româno-belgiene, a celebrării a peste 20 de ani de cooperare descentralizată dintre România şi Belgia şi în contextul preşedinţiei belgiene a UE.

Principala temă de discuţii o reprezintă descentralizarea, abordată din perspectiva triplă: belgiană, românească şi, respectiv comună, adică europeană.

Discuţiile se vor orienta spre schimbul de experienţă şi transferul de bune practici privind derularea şi efectele descentralizării în domenii precum: sănătatea, educaţia, protecţia mediului, consolidarea societăţii civile şi siguranţa publică.

Participanţii la forum reprezintă cele mai importante asociaţii şi comitete româno-belgiene.

„Avem de învăţat de la partenerii noştri belgieni, care au o experienţă mult mai vastă atât în politicile comunitare, cât şi în cele regionale”, spune  declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite