Arad: Bătută şi ameninţată de concubin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrătorii unei staţii de carburanţi din Arad, au solicitat intervenţia unui echipaj de jandarmerie pentru aplanarea unui conflict, între două persoane iscat în interiorul staţiei, în urma căruia o tânără a fost victima unei agresiuni.

Ajunşi la faţa locului jandarmii, pe baza semnalmentelor oferite de persoana vătămată şi în urma verificărilor efectuate, l-au identificat pe autorul agresiunii, I.L. în vârstă de 34 de ani, din Iratoşu judeţul Arad.

Acesta s-a întâlnit într-o staţie de carburanţi situată pe strada Petru Rareş din Arad, cu fosta sa concubină, C. N. în vârstă de 23 ani, iar din motive de gelozie, a început să o ameninţe că-i va tăia părul cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona  feţei, provocându-i tinerei mai multe leziuni traumatice care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.


Jandarmii i-au întocmit bărbatului  actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale.
„Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor, în situaţia tulburării ordinii şi liniştii publice, sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic de urgenţă 112 sau direct la dispeceratul  Jandarmeriei Arad, la numărul de telefon 0257/514900, unde vor răspunde „prezent” şi vor acţiona în cel mai scurt timp, echipajele de intervenţie mobile”, a declarat insp Florin Zapodean.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite