Arad: Familia ţepuitoarei de la BCR este şocată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Familia ţepuitoarei de la BCR este şocată
Arad: Familia ţepuitoarei de la BCR este şocată

Fosta directoare de bancă acuzată că a „ţepuit” instituţia la care a lucrat cu aproximativ 2,5 milioane de euro şi-a păstrat banii  la saltea.

Până nu demult, Daniela Mihaela Szirka din satul Cuvin, judeţul Arad, era cea mai apreciată femeie din comună, datorită funcţiei pe care o deţinea: directoare la o agenţie BCR din Curtici.

Astăzi, vecinii şi familia femeii de 39 de ani sunt şocaţi de situaţia în care a ajuns Mihaela Szirka. Toţi spun despre fosta directoare că a fost cea mai bine văzută femeie din sat, pentru că a reuşit prin forţe proprii să ajungă în funcţia pe care o deţinea.

Părinţii se feresc de vecini

„O cunosc de mai bine de 30 de ani căci făceam naveta împreună. Provine dintr-o familie modestă şi cu frică de Dumnezeu. Mihaela este o femeie sociabilă şi harnică. Nimeni nu a bănuit nicio clipă că ar fi implicată în aşa ceva. Nu ne putem explica ce s-a întâmplat, în ce anturaj a intrat sau cine a influenţat-o să semneze acele acte ilegale”, a declarat, pentru reporterii „Adevărul” din Arad, Viorel Băbuţ, vecin cu fosta directoare.

Părinţii Mihaelei susţin că fiica lor nu a dat niciodată de bănuit că are de gând să scoată bani ilegal, mai ales că o ducea bine. „Nu vă puteţi imagina prin ce trecem noi, mai ales când ne bat vecinii la uşă să ne întrebe ce s-a întâmplat. Nu am ştiut nimic, de aceea nu avem ce să vă spunem”, a declarat mama inculpatei.

Mihaela Szirka este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată. Femeia se află în arest preventiv după ce a adus agenţiei BCR Curtici, sucursala Arad, un prejudiciu de aproximativ două milioane şi jumătate de euro.

Banii scoşi ilegal din bancă nu apar nicăieri


Sătenii din Cuvin spun că femeia a trecut cu ceva timp în urmă casa pe numele băiatului ei, de doar 14 ani. Casa în care locuia cu soţul ei este modestă şi nu a fost renovată în ultima vreme. Nici pe maşini nu a cheltuit şefa sucursalei. Vecinii povestesc că Mihaela şi-a cumpărat în urmă cu aproximativ doi ani un Volkswagen Passat, iar soţul ei conduce un Audi.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite