Asociaţiile de propietari pot stabili ce sumă vor plăti restanţierii la întreţinere pentru fiecare zi de întârziere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii care au restanţe la întreţinere nu vor scăpa până nu le vor achita. Pentru a veni în sprijinul asociaţiilor de propietari, reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULALA) vin cu o serie de sfaturi.

Cei de la ULAL spun că în ultimul an numărul restanţierilor s-a dublat, de aceea ţin să amintească asociaţiilor de proprietari că legea le permite să ia o serie de măsuri pentru a preveni aceste situaţii.

„Comparativ cu anul trecut, numărul restanţierilor s-a dublat. Dacă în 2010 cam 10% dintre asociaţiile de proprietari aveau restanţieri, anul acesta procentul a ajuns la 18%, iar restanţele se întind până la doi ani în urmă. Iarna aceasta au apărut foarte multe probleme, din cauza gerului şi a faptului că preţul căldurii e foarte mare. În sezonul rece s-a intrat însă cu restanţe din vară”, spune Vasile Arion, vicepreşedintele ULAL.

Acesta spune că asociaţiile de proprietari pot stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi însă mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după depăşirea cu 30 de zile a termenului stabilit pentru plată, fără ca suma penlizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat.

Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Pentru că foarte puţine asociaţii apelează la justiţie, Vasile Arion spune că ar fi bine să o facă. Este vorba despre proprietarii care au întârzieri peste 90 de zile.

De asemena, acesta spune că asociaţiile pot intra în posesia bunurilor celor care nu şi-au achitat întreţinerea. Toate acestea doar în urma unui proces.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite