Aradul sub cod galben de inundaţii în noaptea de anul nou şi în prima zi din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu data de 31 decembrie, ora 0.00 şi până în 1 ianuarie 2010 ora 14.00, pentru judeţele din vestul ţării, printre care şi Aradul, a fost emisă o avertizare de inundaţii. Râurile Crişul Alb şi Crişul Negru reprezintă riscurile majore pentru Arad.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a remis în cursul zilei de astăzi  o avertizare hidrologică de cod galben pentru mai multe râuri din jumătatea de vest a ţării. Hidrologii avertizează că sunt  aşteptate creşteri de debite cu depăşiri ale cotelor de atenţie, în intervalul 31 decembrie, ora 0.00 - 1 ianuarie, ora 14.00.


Judeţele avertizate în acest sens sunt:  Alba, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Satu Mare, Sălaj şi Timiş.

Institutul a anunţat că se va  institui  cod galben în intervalul menţionat pe râurile: Vişeu, Iza (Maramures), Tur (Satu Mare), Lăpuş (Maramureş), Crasna (Sălaj şi Satu Mare), Barcău (Sălaj şi Bihor), afluenţii Someşului Mic (Cluj), Crişul Alb (Hunedoara şi Arad), Crişul Negru (Bihor şi Arad), Crişul Repede (Bihor şi Cluj), Arieş (Alba şi Cluj), Strei (Hunedoara), Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (Caraş-Severin şi Timiş), Jiu (sectorul Filiaşi - Podari) şi Motru (Gorj, Dolj şi Mehedinţi).


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite