Aradul dichisit cu luminițe, globuri și brazi de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bradul de Crăciun din fața Primăriei Arad
Bradul de Crăciun din fața Primăriei Arad

Iluminat de sărbătoare atât în centrul oraşului, cât şi pe principalele străzi din cartiere, Târgul de Crăciun amplasat în faţa Primăriei, patinoarul dar şi prima stradă pietonală din municipiu decorată festiv, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de Primăria Arad pentru Sărbătorile de Iarnă din acest an.

Târgul de Crăciun a debutat pe platoul din fața Palatului Administrativ încă de la sfârșitul lunii noiembrie. O ofertă generoasă ce cuprinde cadouri, mâncăruri tradiţionale, blănuri, dulciuri și băuturi specifice sezonului va fi prezentată până după Anul Nou de comercianții care au închiriat cele 30 de căsuțe. Programul după care Târgul de Crăciun va fi deschis zilnic, până după trecerea în noul an, începe dimineața la orele zece și se încheie la orele 23.00.

Colinde și brad de 20 de metri în fața Primăriei

În acest an, bradul de Crăciun amplasat în faţa Palatului Administrativ a fost adus din judeţul Alba, din munţii Apuseni, are 20 de metri înălţime şi a fost împodobit cu 10.000 de beculeţe colorate, flash-uri, globuri şi beteală. Pe tot parcursul zilei, în centrul orașului răsună colindele tradiționale românești.

Strada Meţianu, iluminată cu mii de beculeţe

Autorităţile au inaugurat iluminatul festiv pe strada Mețianu în urmă cu aproximativ două săptămâni. Astfel, pe această stradă pietonală, prima din Arad, au fost montate candelabre şi globuri, formate din sute de luminiţe albe şi roşii. Totodată, arborii plantați pe Mețianu beneficiază de un sistem de iluminat montat la baza lor, pentru a-i scoate în evidență.

Copii sunt așteptați la o plimbare cu tramvaiul lui Moș Crăciun

Tramvaiul lui Moş Crăciun, care circulă în Arad, în fiecare an, în perioada sărăbătorilor de iarnă, s-a pus la dispoziția copiilor. Cu tramvaiul, care este condus de un vatman costumat în Moş Crăciun, se va putea călători doar pe bază de programare. Reprezentanţii Companiei de Transport Public Arad au menţionat că numai copiii însoţiţi de părinţi sau de educatoare ori învăţătoare vor putea călători cu acest tramvai.
Circulaţia acestui tramvai a devenit tradiţională în apropierea sărbătorilor de iarnă, fiind al treisprezecelea an de când este pus în circulaţie. Tramvaiul circulă până după Sfântul Ioan, în fiecare zi, între orele 8.00 şi 20.00.

Click aici pentru Galerie Foto:

Târgul de Crăciun din fața Primăriei Arad

Senzație pe gheață

Sezonul de iarnă la patinoarul municipal din Arad îi așteaptă arădeni zilnic, tarifele fiind aceleași de anul trecut.
Cel mai mare patinoar artificial din vestul țării este deschis de luni până vineri, între orele 10.00 şi 21.30, iar sâmbăta şi duminica între orele 10.00 şi 23.30. Intrarea pe gheaţă se va face în serii de 90 de minute, la orele 10.00, 12.00, 14.00, 16.00, 18.00, 20.00, respectiv 22.00, cu pauze de jumătate de oră între serii. Biletul de intrare va costa 9,5 lei pentru o oră, respectiv 11 lei pentru o serie de 90 minute. Abonamentul săptămânal poate fi cumpărat cu preţul de 60 de lei. Închirierea patinelor costă 4 lei/perechea, pentru o oră, respectiv 5 lei/pereche/serie. Ascuţitul patinelor costă 2 lei/pereche.

Autoritățile locale și județene au brazi de Crăciun în diverse forme

Sediile administrațiilor locale și județene din Arad au fost pregătite pentru Sărbătorile de Iarnă, astfel că brazii de Crăciun și colindele întregesc atmosfera specifică acestei perioade a anului.

Unul dintre cei mai inediți brazi a fost amplasat în fața Consiliului Județean Arad. Cei care trec prin zona Consiliului Județean pot observa că reprezentanții acestei instituții au ales pentru acest an un brad de Crăciun neconvențional, înalt de 10 metri, format din sfere metalice de diferite dimensiuni, care sunt luminate de sute de leduri, în culorile alb și roșu. Sferele, peste care a fost pusă și beteală, sunt aranjate sub forma unui brad, care la bază are trei metri.

VOTAŢI AICI ARADUL DREPT ORAŞUL CEL MAI FRUMOS ÎMPODOBIT DE SĂRBĂTORI

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite