Aradul a intrat cu a treia ediţie de handmade pe harta naţională a festivalurilor de manufactură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a treia ediţie a Festivalul Hand Made aduce începând de astăzi, în fața publicului arădean obiecte de decor, bijuterii neconvenționale, obiecte de artă și accesorii vestimentare inedite cât și felurite alte exponate de manufactură.

Deschis pentru trei zile în complexul comercial Armonia, festivalul a adunat zeci de participanți din Arad, Timișoara, Oradea şi Cluj. “Am participat la fiecare ediţie. Confecţionez brăţări din diferite mărgele din pasiune. Gablonţurile în general sunt preferatele mele”, a spus Laura Leahu, participantă.

Conform organizatorilor festivalului, Aradul a intrat cu această ediţie pe harta naţională a festivalurilor de handmade. "Avem 43 de participanţi într-un final din cinci judeţe ale ţării. Sibiul este şi el prezent deşi pe lista originală, nu era înscris", a declarat în această dimineaţă Gabriel Gorgan, organizator.

Conform acestuia, marea parte a expozanţilor nu sunt străini de festival, ei participând şi la ediţiile anterioare.

CLICK AICI PENTRU MAI MULTE IMAGINI DE LA FESTIVAL

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite