Arădenii vor putea să își cumpere bilete de tramvai prin SMS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prețul unui bilet va fi stabilit de Compania de Transport Public
Prețul unui bilet va fi stabilit de Compania de Transport Public

Arădenii care vor călători cu tramvaiele şi autobuzele vor putea să îşi cumpere carduri de călătorie şi bilete cu cod de bare de la automate. Mai mult, aceștia vor putea să își achiziționeze bilete direct prin SMS.

Toate aceste lucruri vor deveni operaţionale anul viitor, după implementarea proiectului „Introducerea sistemului de e-ticketing pentru transportul public în comun, cu tramvaie si autobuze, în municipiul Arad”, în valoare estimată de 554.900 euro, care va fi finanţat din cel de-al treilea împrumut pe care îl va contracta Primăria de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Cardurile de călătorie vor fi formatate într-un depozit central de carduri unde li se vor atribui chei de securitate şi numere de identificare. Cardurile vor fi emise călătorilor prin puncte de vânzare/emitere, ce vor fi dotate cu PC, o imprimată şi un cititor de carduri. Personalizarea cardurilor se va face în cel puţin trei centre speciale, care vor fi deschise în municipiu. Datele din punctele de vânzare a cardurilor vor fi transmise în bank office. Controlul cardurilor se va face cu echipamente speciale de control, care vor putea emite şi amenzi şi vor înregistra indicatorii de performanţă pentru controlori.

Cumperi prin SMS

Această posibilitate de achiziţie a biletelor de tramvai şi autobuz prin SMS este special creată pentru călătorii care nu au lichidităţi asupra lor, nu au timp să-şi cumpere bilete sau nu găsesc ghişee, chioşcuri sau automate pentru eliberarea biletelor în zona în care se află, dar au credit pe telefonul mobil. Achiziţia biletului de călătorie prin SMS se va face în mai puţin de un minut, prin tramsmiterea unui mesaj la un număr special. Astfel, se va trimite un SMS fără text la un număr special şi în 30 de secunde se va primi un cod care va confirma tranzacţia. În mesaj vor mai apărea data şi ora emiterii biletului, durata valabilităţii acestuia, şi un cod care va permite controlorilor să combată fraudele.

Costul unui SMS va fi în funcţie de tariful dorit de operatorii de transport public, iar biletul va fi valabil o oră. Avantajul faţă de un bilet clasic va fi acela că datorită biletului achiziţionat prin SMS se va putea merge, într-o oră, pe mai multe rute, cu mai multe tramvaie.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite