FOTO Arădenii sunt operaţi cu pense şi foarfeci din al doilea război mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii de la Spitalul Judeţean sunt operaţi cu ustensilele de la o unitate militară desfiinţată. De mai bine de doi ani de zile, Ministerul Sănătăţii nu a mai cheltuit bani pentru aparatura din Spitalul Clinic Judeţean Arad.

Chirurgii din Arad operează cu ustensile medicale primite după desfiinţarea unor unităţi militare. E vorba de pense, foarfeci sau echipamente folosite în spitalele de campanie, în vreme de război. 

image

Ce-i drept, sunt mai greu de utilizat, unele sunt înţepenite, pentru că au fost fabricate cu zeci de ani în urmă. “Am primit echipamentul după ce unitatea militară s-a desfiinţat, e echipament rusesc, era acoperit de vazelină, l-am curăţat şi l-am distribuit în sălile de operaţie”, a declarat doctor Bogdan Totolici directorul Spitalului Judeţean.

Învechite şi ieşite din uz

De mai bine de doi ani de zile, Ministerul Sănătăţii nu a mai cheltuit bani pentru aparatura din Spitalul Judeţean din Arad. Aşa că, atunci când au fost anunţaţi că primesc ustensile medicale de la armată, medicii nu au stat pe gânduri şi au acceptat, chiar dacă era vorba de echipament învechit, numai bun pentru spitalele de campanie de pe liniile de front. 

“Am primit truse folosite în spitale de campanie, pe vreme de război. Când nu prea ai echipament te bucuri de orice, chiar dacă e mai primitiv. Nici nu sunt foarte rezistente, la două, trei sterilizări se degradează”, a precizat Mircea Alexa medic chirurg. Medicii care le folosesc mai spun că ustensilele sunt ceva mai greu de utilizat, deoarece unele dintre ele sunt înţepenite şi au articulaţiile blocate. 

image

“Guvernul e de vină, nu se îngrijeste de sănătatea oamenilor. Oamenii bolnavi nu aduc nimic la buget. În sănătate nu se investeşte nimic. Noi suntem din Germania , îmi vine să plâng când văd ce e aici, e de neconceput”, a spus Elvira Rainer, care şi-a vizitat o cunoştinţă internată în spital.

O singură trusă necesară în sala de operaţie costă peste 20.000 de euro. Iar într-un spital de urgenţă, cum este cel din Arad e nevoie de zeci de astfel de echipamente.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite