Arădenii îşi vor putea plăti de mâine taxele şi impozitele locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii vor plăti dările de săptămâna viitoare
Arădenii vor plăti dările de săptămâna viitoare

Personalul care lucrează la ghişee va fi suplimentat. Începând de mâine, arădenii vor putea plăti taxele şi impozitele locale, atât on line, cât şi la ghişeele Direcţiei Fiscale din cadrul Primăriei municipiului Arad.

Taxele şi impozitele locale din acest an sunt nemodificate faţă de cele de anul trecut. Ca şi în anii trecuţi, persoanele care achită impozitele şi taxele locale integral pe un an întreg, până la data de 31 martie, vor beneficia de o reducere de 5 la sută.

„Până luni nu se va putea efectua nici o plată a taxelor şi impozitelor locale, nici în ceea ce priveşte restanţele pe anul 2010 şi nici în ceea ce priveşte plăţile pe anul 2011”, spune Pavel Neamţiu, director al Direcţiei Fiscale Arad.

Acesta mai spune că pentru a evita aglomeraţia care se formează, în fiecare an, în primele zile în care se încasează taxele şi impozitele locale, personalul care lucrează la ghişeele Direcţiei Fiscale va fi suplimentat. În acest an reprezentanţii instituţiei se aşteaptă ca numărul persoanelor care vor achita impozitele şi taxele locale on line să crească. În anul 2010, aproximativ 2.000 de contribuabili au achitat impozitele şi taxele on line, faţă de 1.521 persoane câte au fost în anul 2009.

Arădenii trebuie să ştie că în ceea ce priveşte taxele pe mijloacele de transport, impozitul pentru trei categorii cilindrice, care depăşesc 2.000 de metri cubi, a fost majorat de la 1 iulie 2010.

Impozitul pe motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu capacitate cilindrică până la 1600 cm3 este de 9,6 lei/ 200 cm3 sau fracţiune, pentru cele cu capacitate cilindrică între 1601-2000 cm3 este de 21,6 lei/200cm3  sau fracţiune, pentru cele cu capacitate cilindrică între 2001-2600 cm3 – este de 72,00 lei (43,2 lei/200cm3) sau fracţiune.

Pentru scutere, motociclete şi autoturisme cu capacitate cilindrică între 2601 – 3000 cm3 impozitul este de 144 lei/200 cm3 (86,4 lei/200 cm3) sau fracţiune pentru autoturisme cu capacitatea cilindrică peste 3001 cm3 este de 290 lei/200cm3 (174 lei/ 200cm3) sau fracţiune. Pentru autobuze, autocare, microbuze impozitul este de 28,8 lei/200 cm3 sau fracţiune.

Pentru alte vehicule cu masa totală maximă autorizată până la 12 tone impozitul este de 36 lei/200cm3 sau fracţiune în timp ce pentru tractoare înmatriculate impozitul este de 21,6 lei/200cm3 sau fracţiune.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite