Arădenii care au credite în valută ocupă locul al V-lea pe ţară în topul datornicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii mai, locuitorii Aradului aveau luate credite de 1.113.600.000 de lei şi restanţe de 156.000.000 de lei, pe când după primele cinci luni ale anului 2010 va­loarea totală a creditelor în lei era de 1.101.100.000 de lei, restanţele fiind de 118.200.000 lei.

Potrivit raportului Băncii Naţionale a României, după primele cinci luni ale anului, arădenii aveau luate credite în valută în valoare de 1.734.400.000 lei, iar restanţele se ridicau la 187.700.000 lei. Asta, în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut, valoarea creditelor era de 1.840.900.000 de lei, iar restanţele considerabil mai mici, de doar 123.900.000 lei. La fel ca anul trecut, şi acum populaţia s-a împrumutat mai mult în valută în comparaţie cu agenţii economici. Astfel, creditele acordate agenţilor economici au fost de 771.600.000 lei, în timp ce persoanele fizice au luat împrumuturi de 922.500.000 lei. Cea mai mare parte a banilor care a ajuns la populaţie, adică 553.000.000 de milioane, a mers înspre consum, în timp ce înspre achiziţia de locuinţe au fost direcţionaţi doar 355.300.000 de lei.

Restanţe de 14% la lei

În ceea ce priveşte împrumuturile în lei, Aradul ocupă doar locul şapte, cu restanţe de 14%.
La sfârşitul lunii mai, locuitorii Aradului aveau luate credite de 1.113.600.000 de lei şi restanţe de 156.000.000 de lei, pe când după primele cinci luni ale anului 2010 va­loarea totală a creditelor în lei era de 1.101.100.000 de lei, restanţele fiind de 118.200.000 lei. Şi la împrumuturile luate în moneda naţională agenţii economici au fost depăşiţi de persoa­nele fizice. Dacă firmele au luat din bănci 543.100.000 de lei, populaţia s-a împrumutat cu 566.600.000 de lei, 425.900.000 lei mergând înspre consum şi doar 21.000.000 înspre achiziția de locuinţe.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite