Arădenii pot opta pentru un loc de muncă în sectorul agricol, în Danemarca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în data de 10 martie 2011 o bursă a locurilor de munca pentru sectorul agricol din Danemarca. Angajatori şi consilieri EURES danezi vor veni în România pentru a intervieva candidaţii.

Sunt oferite circa 200 de locuri de muncă pentru lucrători în agricultură, la recoltarea căpşunilor, mazării, zmeurii, cepei, dovlecilor, a altor fructe şi legume. Sunt oferite şi circa zece posturi pentru şoferi de tractor/camion/autobuz care, pe lângă culesul propriu zis al legumelor/fructelor, să poată munci ca şoferi la fermele respective.

Arădenii care vor să opteze pentru unul din posturi trebuie să aibe minim 18 ani, cunoştinţe de limba engleză nivel mediu, să fie obișnuiți cu munca fizică grea, să aibe experienţă în munca agricolă iar cei care au mai lucrat în fermele daneze, au un avantaj.

“Se caută şi câţiva culegători de fructe/legume cu anumite abilităţi, pentru efectuarea de alte activităţi (part time, pe lângă culesul fructelor/legumelor). Persoanele interesate având domiciliul în judeţul Arad se vor prezenta cu cartea de identitate, original si o copie, la consilierul EURES din cadrul AJOFM Arad, pentru a participa la o preselecţie referitoare la cunoştinţele de limba engleză deţinute”, a declarat Mihaela Jude, purtător de cuvânt la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite