Arădeanul Gabriel Redei joacă poker pe 2,2 milioane de dolari în Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joacă poker de cinci ani şi în doar câteva zile va pleca spre Australia pentru a participa la Live Event Aussie Million în Australia, unul dintre cele mai mari campionate de poker, unde premiul disputat de cei 600 de participanţi este de 2,2 milioane de dolari.

Gabriel Redei ,  arădeanul pasionat de poker, şi-a câştigat participarea la acest campionat jucând pe un mare site de poker on-line un pachet în valoare de 16.000 dolari şi plătind pentru înscriere doar 11 dolari.

”Am cochetat şi cu alte site-uri, pentru că aşa e, încerci până găseşti unul care îţi place şi care e serios. Şi mi-au dovedit că sunt serioşi prin această invitaţie”, mărturiseşte Gabriel, care recunoaşte însă că nu a fost o calificare fără emoţii.

Abia săptămâna trecută a primit confirmarea calificării sale, cei 16.000 de dolari necesari strângându-se în contul său în ultimul moment. ”Aveam câştiguri de 14.000 de dolari şi în urma unor alte partide s-a completat necesarul”, a declarat acesta.

Jumătate de lună în Australia

Conform programului, arădeanul pleacă spre Melbourne în data de 19 ianuarie de la Viena, via Qatar. ”Mă aşteaptă circa 20 de ore de zbor până acolo”, povesteşte acesta.

Urmează trei zile de acomodare la faţa locului, după care în data de 24 se dă startul turneului propriu zis. ”Se va juca în două zile, pe două grupe, la 60 de mese de câte zece participanţi. Funcţie de cum merg lucrurile, finala va avea loc fie în 30, fie în 31 ianuarie”, mai spune Gabriel Redei.

Ca la orice turneu care se respectă, şi condiţiile de cazare dar şi programul extra-competiţii se … joacă.  Astfel, Gabriel mai are de susţinut încă patru partide on-line pentru a-şi asigura şederea într-un apartament,  sau pentru a câştiga un bilet la Australian Open, la golf sau un voucher de băutură în valoare de 500 de dolari.   

Preferă pokerul  la masă

Tânărul de 28 de ani din rad spune că preferă pokerul la masă, celui on-line şi crede că partea psihologică a jocului are rolul său, dar mai mic decât ar crede unii.

”Teoretic, în poker trebuie să te concentrezi pe ce faci tu, nu să stai la mâna celuilalt”, spune Gabriel Redei.Acesta recunoaşte însă că discuţiile din cadrul turneelor unde acest lucru este permis, au rolul lor şi îţi asigură posibilitatea de a-ţi testa adversarul şi de a-l provoca.

Jocul psihologic se schimbă de la mână, la mână, de la partidă, la partidă şi de la licitare la licitare, funcţie de cine ce cărţi are.

În concluzie, tânărul arădean  mai spune că la poker ”dacă după 15 minute de joc nu îţi dai seama cine e cel mai slab de la masă, atunci înseamnă că eşti tu şi trebuie să pleci”.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite