Arad: Hartă deşteaptă a investiţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Arad a centralizat toate proiectele de dezvoltare a oraşului într-un singur plan. Reprezentanţii autorităţii locale susţin că astfel toate lucrările din oraş se vor face în mod organizat.

Sub denumirea de Plan Integrat de Dezvoltare Urbană a Muncipiului Arad, administraţia locală încearcă să pună ordine în proiectele de infrastructură aflate în derulare sau doar pe hârtie. Planul cuprinde toate lucrările prevăzute în strategia de dezvoltare a municipiului pentru anii următori.

Lucrări făcute fără cap

„Nu se lucrează cu cap de fel. De exemplu, în Sânnicolau Mic au fost străzi închise complet, izolate, fiindcă s-a săpat şi la un capăt, şi la celălalt”, a declarat Ioan Mirescu, un locuitor din zonă. Nici lucrările din faţa Palatului Administrativ nu au scăpat de criticile arădenilor. „Au închis trecerile peste liniile de tramvai acolo, dar nu au reuşit să ofere alternative. În acelaşi timp, era închisă şi câte o bandă de pe Bulevard, iar la orele de vârf, cu tot cu autobuzele ce circulau şi ele prin centru, era dezastru. Ca să nu mai vorbim că începerea şcolii ne-a prins tot în şantier”, a declarat şi Mircea Vorniciuc, un şofer arădean.

„E un material amplu care are drept obiectiv final creşterea calităţii vieţii pentru locuitorii Aradului, dar şi creşterea atractivităţii din punct de vedere turistic şi economic”, a declarat primarul Gheorghe Falcă. Acesta spune că deja o parte din proiectele cuprinse în acest plan şi care au fost realizate au dus la fluidizarea traficului pe anumite bulevarde din oraş, unde au fost amenajate locuri de parcare şi astfel banda care era ocupată de maşini a fost redată circulaţiei.

Alte proiecte cuprinse în acest plan se referă la amenajarea unor spaţii verzi din municipiu, a două pasaje rutiere în municipiu, dar şi refacerea tuturor trecerilor la nivel peste liniile de tramvai. Pe lângă ordonarea lucrărilor şi sistematizarea lor, Planul Integrat de Dezvoltare Urbană va fi depus şi pentru obţinerea de finanţări nerambursabile pentru anumite proiecte.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite