Gata şi cu rabla, şi cu răbdarea arădenilor care visează la un voucher

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de proprietari de maşini vechi s-au revoltat, în această dimineaţă, în curtea Remat. Oamenii susţin că sunt puşi pe drumuri în mod nejustificat şi, în plus, maşinile lăsate acolo sunt devalizate de hoţi.

Răbdarea a zeci de arădeni care încă mai speră la primirea voucherelor în schimbul maşinilor vechi de câteva decenii a ajuns astăzi la capăt, iar oamenii au pornit un miniprotest chiar în faţa Remat-ului. Oamenii se plâng că sunt puşi pe drumuri nejustificat, respectiv că sunt chemaţi să-şi ia vouchere care nu mai vin.



Oamenii se plâng că hoţii au pus ochii pe maşinile lăsate la poarta Remat. Mărioara Covaci, o arădeancă de 57 ani, susţine că i s-a furat roata de rezervă şi radiatorul. „Am lăsat maşina aici şi am găsit-o fără radiator, roată de rezervă şi baterie. În plus era şi neîncuiată de parcă ar mai fi avut ce fura din ea”, a spus femeia.

image



Remat-ul se scuză

La rândul său, Alexandru Gabor, de 59 ani, un alt proprietar de rablă spune că a păţit-o.  „Maşina am adus-o pe roţi . Acum nu mai are jantele de aluminiu, trapa, radiatorul. Am dormit aici în ea o săptămână şi după ce nu am mai făcut asta a fost descompletată”.

Reprezentanţii Remat susţin că ei nu i-au chemat pe oameni şi că sunt la fel de confuzi. „Aşteptăm ca Ministerul Mediului să anunţe pe site numărul de vouchere şi datele de eliberare, aşa cum au promis şi atunci vom chema oamenii. Cât priveşte furturile, nu putem răspunde pentru maşinile ce sunt pe domeniul public”, a spus administratorul Remat, Marius Mairovici.

image

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a primit sesizări cu privire la aceste furturi.  „Astăzi am primit o plângere chiar de furt a unei maşini lăsată de proprietar în faţa Remat”, a explicat Camelia Tuduce, purtător de cuvânt.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite