Aleşii arădeni din Camera Deputaţilor ne costă lunar 53.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aradul are în Camera Deputaţilor opt aleşi care ne costă, lunar, cât un apartament. Aproape 16.000 de euro din aceşti bani merg doar pe cazarea în Bucureşti, în vreme ce transportul umflă nota cu 11.000 de euro.


Primele trei locuri în topul cheltuielilor sunt ocupate de membrii PD-L, iar cea mai econoamă s-a dovedit a fi singura femeie deputat de Arad.   Cel mai scump deputat este Adrian Niţu, deputat PD-L, care a cheltuit în luna martie a acestui an aproape 7.800 de euro. Conform datelor furnizate de Camera Deputaţilor, în baza deconturilor făcute de deputatul arădean, banii s-au dus pe cazare, transport, telefoane şi indemnizaţia netă primită.

Din cei aproape 7.800 de euro cheltuiţi în luna martie, cea mai mare sumă a constituit-o contravaloarea cazării în Bucureşti, adică aproape 2.000 de euro, în vreme ce alţi 1.050 de euro au reprezentat cheltuielile de transport în ţară. Peste 600 de euro a mai costat deplasarea deputatului arădean la Bruxelles în calitate de delegat al parlamentului.

„Şi în martie şi în aprilie am fost delegat al parlamentului României la Bruxelles. Conform reglementărilor, legislaţia europeană se adoptă doar cu acordul parlamentelor ţărilor membre, aşa că în această calitate, de reprezentant al parlamentului am participat la dezbaterile pe marginea unor acte normative”, a explicat deputatul arădean. Cel de-al doilea deputat arădean din topul cheltuielilor pe luna martie este Iustin Cionca, cu un total de 7.070 de euro. „Sunt nişte cheltuieli care sunt ridicate şi datorită faptului că suntem din Arad, iar transportul pentru noi costă ceva mai mult. Eu nu am lipsit de la nicio şedinţă a camerei sau a comisiei a cărui preşedinte sunt. Cea mai mare sumă este cea pentru cazare, sumă care e stabilită într-un contract încheiat în legislatura trecută”, a declarat Iustin Cionca.

Cât priveşte ocupantul locului trei, deputatul Lucian Riviş Tipei, acesta a decontat la cameră în luna martie 6.545 de euro şi se află aproape la egalitate cu deputatul UDMR Petru Farago care are cheltuieli de 6.542 de euro.  Pe ultimul loc în top este Claudia Boghicevici, de la PD-L, cu „doar” 6.233 de euro.

Topul cheltuielilor

image


* 7.793 euro a cheltuit deputatul Adrian Niţu (PD-L).
*7.070 euro ne-a costat deputatul Iustin Cionca (PD-L).
*6.545 euro a consumat parlamentarul Riviş Tipei (PD-L).
*6.542 euro a cheltuit Petru Farago (UDMR).


*6.494 euro este bugetul epuizat de Ciprian Luca (PSD).
*6.481 euro a folosit Mihăiţă Calimente (PNL).
*6.430 euro Marius Gondor (PD-L).
*6.233 euro Claudia Boghicevici (PD-L).

image
image
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite