Figurine din lemn şi minuni din turtă dulce la târgul slovacilor organizat în Nădlac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meşteşugurile şi mâncărurile care i-au făcut renumiţi pe slovaci au fost prezentate în weekend în Nădlac. Comunitatea slovacă din Nădlac nu face excepţie de la regulă şi îşi păstrează strânse relaţiile cu etnicii din ţările învecinate.

În fiecare an, slovacii din „ţinuturile de jos” aşa cum îşi spun cei din această zonă a Europei, îşi prezintă în cadrul unui festival meşteşugurile şi tradiţiile populare. În această caravană a evenimentelor participă slovaci din Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia şi România, aşa că la fiecare cinci ani e rândul Nădlacului să găzduiască sute de participanţi.

De la tâmplărie la dulciuri

Szuhanszki Jarmila este cunoscută în tot Nădlacul, şi nu numai, pentru delicioasele dulciuri pe care le prepară după reţete „furate” şi moştenite din generaţie în generaţie. „Cam de 20 de ani ne ocupăm cu prăjiturile. La astfel de evenimente participăm cu cele din turtă dulce, în special, pentru că sunt mai puţin perisabile. E multă muncă, dar e şi frumos când vezi cât sunt de apreciate produsele noastre”, povesteşte femeia de etnie slovacă. Aceasta mai spune că o mătuşă se ocupa pe vremuri cu aşa ceva şi ea a ajuns să fure meserie de la ea şi de la o ucenică de a ei cu care şi lucrează în acest moment.

Pe lângă figurinele şi construcţiile cele mai năstruşnice din turtă dulce, slovacii sunt renumiţi pentru prăjiturile, torturile şi alte dulciuri pe bază de zahăr ars, aşa-numitul „griliaj“, dar şi pentru plăcintele ţărăneşti din brânză.

Şi Ştefan Siliezic, un nădlăcan de 33 de ani, a moştenit pasiunea pentru lemn de la bunicul său şi duce mai departe tradiţia familiei. „Bunicul a fost dulgher şi rotar, aşa că nu a fost o mirare că fac şi eu acelaşi lucru. Construim tot ce se poate din lemn. Acum, de exemplu, lucrăm la nişte roabe de decor. Pentru o astfel de figurină muncesc cam jumătate de zi”, a povestit şi bărbatul. Până şi aparent banala artă a fabricării săpunului de casă este motiv de mândrie pentru slovaci şi este prezentată la astfel de evenimente.


„Eu fac viori din lemn de 30 de ani şi particip la toate festivalurile slovăceşti“.
Jan Nemcek, sculptor de viori

image
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite