Grabă la o nouă rundă de exproprieri pe autostrada Vestului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Odată cu finalizarea exproprierilor, lucrările nu mai au motive de întârziere
Odată cu finalizarea exproprierilor, lucrările nu mai au motive de întârziere

O nouă rundă de preluări ale terenurilor necesare se află în plină desfăşurare. Compania Naţională de Autostrăzi aşteaptă cererile de despăgubire de la persoanele afectate de traseul viitoarei autostrăzi.

La începutul lunii martie, guvernul a adoptat o nouă hotărâre privind şi ultimele exproprieri de pe traseul viitoarei autostrăzi Arad – Timişoara. Lista imobilelor ce vor fi despăgubite de guvern pentru această construcţie a ajuns deja la primăriile din Arad şi Şagu, singurele localităţi din judeţul Arad afectate de traseul autostrăzii.

Peste 67 milioane de lei

Suma estimată pentru despăgubirile din această etapă ajunge la 67,37 milioane lei. „Aceşti bani acoperă toate exproprierile ce mai sunt necesare atât în judeţul Arad, cât şi în judeţul Timiş, adică circa 15 la sută din suprafaţa totală, parcele neidentificate iniţial”, a declarat Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

În municipiul Arad vor fi expropriate 57 de imobile, cu suprafeţe cuprinse între 69 de metri pătraţi şi 26.000 de metri pătraţi. „Noi aşteptăm să primim toate documentele de la CNADNR ca să putem prelua cererile de despăgubiri de la proprietari şi să le punem la dispoziţie toate datele”, a declarat astăzi Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.

Alţi bani pentru centură

Pe raza comunei Şagu, au fost identificate de către Compania Naţională de Autostrăzi 252 de parcele ce trebuie expropriate cu suprafeţe cuprinse între  58 de metri pătraţi şi 30.000 de metri pătraţi. Tot în aceste zile se fac şi ultimele exproprieri pentru centura Aradului în regim de autostradă, operaţiune pentru care guvernul a alocat de la buget aproape 135 milioane lei.

„Pentru centura în regim de autostradă mai este doar un mic procent de terenuri de expropriat. În total e vorba de  462.227 de metri pătraţi, iar suprafeţele identificate variază de la 42 de metri pătraţi la 39.000 de metri pătraţi”, a mai explicat Pistru. Acesta a adăugat că de această dată este vorba despre 147 de poziţii, atât terenuri private, cât şi proprietăţi ale municipalităţii.

„Lucrările au reînceput pe autostradă în ritm susţinut şi se lucrează deja şi la centură".
Eusebiu Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite