PORTRET: Viorel Gantner, îndrăgostit de fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Gantner
Viorel Gantner

La sfârşitul săptămânii trecute, Viorel Gantner a vernisat cea de-a doua expoziţie personală, de fotografie intitulată „Între două puncte”.

Profil:

Născut. 13 septembrie 1970
Studii. Cursuri de fotografie şi de cameraman
Familie. Căsătorit

Arădeanul s-a îndrăgostit de fotografie de mic, chiar dacă la momentul în care a pus prima dată mâna pe aparatul de fotografiat nu bănuia cum vor decurge lucrurile pentru el. „De mic mi-a plăcut asta. Pe la vârsta de 11-12 ani am pus mâna pe primul aparat de fotografiat. Era al tatălui meu, iar atunci a fost momentul în care am început să mă testez”, mărturiseşte Vio.

Deşi până acum trei ani a fost adeptul aparatelor de fotografiat cu film, cele digitale îi oferă o mai bună calitate şi o exprimare mult mai liberă a fotografiilor. Dovada o face şi expoziţia care va dura până la sfârşitul acestei luni.

Chiar dacă în decursul anilor a participat la diferite expoziţii de grup, de abia în 2009 a reuşit să verniseze singur o expoziţie personală. „O expoziţie personală presupune mai multe cerinţe faţă de una în grup, iar eu nu am avut curajul de a mă pretinde un fotograf profesionist. De aceea am întârziat să vernisez singur, mai ales că lucrările trebuie să cuprindă o temă bine definită”, povesteşte Viorel.

Peste 200.000 de poze

Pasiunea sa este costisitoare, dar Vio încearcă să îmbine utilul cu plăcutul, astfel că expoziţiile sale personale sunt cu vânzare. „Ambele expoziţii, cea de anul trecut şi cea de acum, le-am organizat cu vânzare. Cert este că în momentul în care te pregăteşti de o expoziţie, e foarte greu să alegi pozele pe care le vei expune. În orice caz, pozele odată expuse şi vândute nu mai apar nicăieri, la nici o altă expoziţie”, spune Viorel Gantner.

Modelele şi temele pe care Viorel le alege depind de momentul şi de situaţia în care artistul se află atunci când fotografiază. „De găsirea modelelor se ocupă un prieten. El vede lucrurile altfel decât mine. Şi dacă am un model care nu se încadrează în această titulatură, încerc să scot ce e mai frumos din el, să-i scot în evidenţă calităţile. Important în această pasiune e să ai nişte baze. Acesta a fost visul meu de mic şi am încercat să-l fac aşa cum trebuie”, spune Vio.

În ceea ce priveşte prelucrarea pozelor, singurele retuşuri pe care Vio le acceptă sunt la culori şi la contrast. „Nu sunt adeptul prelucrării pozelor, dar dacă trebuie, accept să lucrez doar la contrast şi eventual la culori. Ai mai multe oportunităţi să prelucrezi o poză dacă aparatul este bun”, povesteşte Viorel Gantner. Artistul este înscris la Foto Club Arad, iar de anul trecut este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

Întrebări şi răspunsuri

Te-ai limitat doar pe plan naţional sau ai vernisat şi peste graniţă?
Am avut şi în Ungaria o expoziţie de grup. Am rămas uimit să văd cât sunt de deschişi vecinii noştri spre această artă.
Eşti cameraman de meserie. Ţi-ai dori să te axezi şi pe acest domeniu?
Aici e o altă poveste. Meseria de cameraman o fac pe ideile altora. Pentru a-ţi pune în practică propriile idei, ai nevoie de sprijin financiar, altfel nu se poate.

Ce-i place
„Îmi place foarte mult să fac scufundări. Ori de câte ori sunt în concediu încerc să îmbin fotografia cu scufundările”, a mărturisit Viorel.

Ce nu-i place
„Nu-mi place ignoranţa oamenilor. De asemenea, nu-mi place tot ce ţine de acel «lasă-mă să te las»”, a mai spus Viorel Gantner.

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite