Datoriile spitalului ţin pacienţii în mizerie și îi obligă să-şi cumpere medicamente din banii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pereţi fără tencuială, instrumente vechi şi pansamente pe banii bolnavilor, aceasta este situaţia în care se află Spitalul Judeţean. Situat pe locul patru în ţară într-un top al datornicilor din domeniu, clinica este pe lista instituţiilor care ar putea trece la autorităţile judeţene.

Pereţi scorojiţi, faianţă căzută, paturi vechi şi rupte ori scaune de pe care s-a luat de mult vopseaua, sunt primele nereguli care ies în evidenţă imediat ce intri în Spitalul Judeţean Arad. Căldură, agitaţie şi bolnavi care se vaită la fiecare mişcare. Pacienţii se plângă că, de multe ori, cei internaţi aici ies cu alte boli din spital.

„Parcă acum mai arată cum arată spitalul, dar erau perioade în care cădea pur şi simplu tencuiala pe pacienţi. Îmi aduc aminte din ce îmi povesteau alţi prieteni. Eu sunt aici de 45 de zile, am o tijă în picior. Nu mă plâng că nu a fost curat în salon ori că nu am primit îngrijirile necesare, ci de faptul că până şi pansamentul a trebuit să-l cumpăr eu. Nu sunt medicamente”, s-a plâns Vasile Strate, pacient pe secţia de Ortopedie.

Bolnavii spun că, în afară de calmante şi somnifere, spitalul nu le oferă niciun alt tratament, pentru că nu sunt bani. Toate medicamentele şi le cumpără din banii lor.

Datorii de milioane de euro

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a acumulat, în ultimii ani, datorii de aproximativ cinci milioane de euro. „Cea mai mare parte a acestora este pentru medicamente. Din fericire, bolnavii nu au fost afectaţi, căci am reuşit să asigurăm minimul necesar”, a declarat Mirandolina Prişcă, director adjunct medical al spitalului.

Din acest motiv, spitalul se clasează pe locul patru pe ţară într-un top al datornicilor din sănătate. Unitatea deserveşte tot judeţul Arad, unele specializări medicale existând doar aici.

„Momentan nu se ştie în ce variantă va fi inclus spitalul. Oricum, dacă se va face predarea către autorităţile judeţene, aceasta se va face fără datorii, conform ultimelor decizii luate la nivel de guvern”, a mai spus Mirandolina Prişcă, director adjunct medical.

Tratament uman de la medici

În ciuda faptului că interiorul spitalului nu a mai fost de mult zugrăvit, uşile sunt vechi şi scorojite, iar albul de pe calorifere nu se mai cunoaşte de câţiva ani, pacienţii spun că medicii fac tot posibilul ca ei să nu simtă mizeria. „Nu am bani pentru atenţii, pentru că sunt şomer, dar cu toate acestea am fost tratat bine”, a spus Ştefan Dimini, pacient.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite