70 de tone de carne și zahăr, confiscate azi de comisarii Gărzii Financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii Gărzii Financiare din Arad, au indisponibilizat, în cursul zilei de astăzi aproximativ 70 de tone de zahăr și un camion încărcat cu carne de vită. Valoarea acestor produse se ridică la peste 370 de mii de lei.

Camioanele de zahăr au fost interceptate la punctul de trecere Nădlac. În urma controlului efectuat, comisarii gărzii financiare au constatat că societatea care urma să recepționeze zahărul, era dată în consemn.

“Comisarii GFA au identificat, ca urmare a intra-achizițiilor comunitare un transport de carne care era destinat unei societăț din Bcureși, date în consemn la frontieră. Ca urmare a unor verificări, e o societate înființată în 2010 care nu a fost găsită la sediul declarat. Valoarea la cele două tone este de 200 000 de lei”, a declarat Delia Guran, purtător de cuvânt Garda Financiară Arad.

Tot astăzi, comisarii gărzii financiare au interceptat trei transporturi de zahăr, care, din cauza nerespectării unor proceduri intra-comunitare au fost confiscate. “Acest transport era destinat unei societăți din Slovacia, cu o firma furnizoare din Ungaria. Valoarea estimată e de 170 000 de lei”, a adăugat Delia Guran, purtător de cuvânt la Garda Financiară Arad. Comisarii Gărzii financiare așteaptă acum ca societatea furnizoare să dovedească cu actele necesare că transportul respectă legislația în domeniu, deoarece este posibil ca la mijloc să existe o eroare, în caz contrar, carnea va fi confiscată.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite