Alb-roşii au pierdut pe teren propriu punctele puse în joc în faţa petroliştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Startul etapei a patra din liga secundă a fost nefast pentru echipa fanion a Aradului, care a pierdut aseară cu 2-3 (1-1) pe teren propriu, meciul disputat în faţa celor de la Petrolul Ploieşti.

Petrolul a început meciul în atac şi după o centrare a lui Florentin Dumitru de pe partea stângă, Opriţa cade în care şi obţine un  penalty contestat de cei de UTA. Budescu execută şi marchează pentru prahoveni în minutul 19.

UTA încearcă să treacă la cârma jocului şi după câteva ocazii la poarta petroliştilor, Purece, egalează în minutul 40 după o lovitură liberă. În repriza a doua, Opriţa marchează în minutul 55, cu un şut de la marginea careului. În minutul 76, Ţucudean restabileşte egalitatea,  dar după două minute, prahovenii stabilesc scorul final prin Daniel Stan: 2-3.

”Ştiam că vom întâlni un adversar bun, care nu a primit gol până acum. Am primit gol din nimic, dar am revenit, chiar de două ori, dar pe greşeli am pierdut meciul. Totuşi felicit echipa pentru dăruire”, a declarat la sfârşitul partidei Roland Nagy, antrenor UTA. Arădenii au contestat arbitrajul lui Adrian Comănescu, acuzându-l de vicierea rezultatului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite