Agenții economici vor fi ajutați de către patronatul arădean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele patronatului arădean, Marin Crişan, a demarat o serie de acţiuni pentru mediul economic. Astfel, filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatului Român va facilita agenţilor economici arădeni accesul la programe de formare profesională continuă pentru angajaţi, în vederea calificării sau recalificării acestora.

„Până pe 30 septembrie întreprinzătorii ne pot comunica numărul total de angajaţi, numărul de angajaţi propuşi pentru calificare sau recalificare şi meseriile pe care le consideraţi ca fiind necesare pentru firma pe care o deţin”, spune Marin Crişan, preşedintele Filialei Judeţene Arad a Confederaţiei Patronatului Român.

De asemenea, Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatului Român vine în sprijinul agenţilor economici cu urgentarea procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a TVA, recuperarea creanţelor datorate de stat firmelor private, informaţii la zi despre fonduri şi programe de finanţare nerambursabile, parţial nerambursabile sau finanţări de proiecte din surse interne sau externe, facilitarea accesului rapid şi nemijlocit la coordonatorii de proiecte, la autorităţile contractante, la oricare dintre surse şi la instituţiile prin care se derulează creditările sau finanţările etc.


Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite