Afaceri deocheate salvate de umor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele de jucării erotice reuşesc să supravieţuiască recesiunii pentru că oferă clienţilor produse ingenioase. Geluri, uleiuri şi parfumuri sunt cele mai căutate produse din sex-shopuri pentru că sunt ideale în farsele făcute între prieteni.

Singurul magazin din Arad care comercializează jucării erotice a reuşit să supravieţuiască în plină criză datorită persoanelor care vor să depăşească tiparele clasice atunci când vine vorba de alegerea unui cadou pentru cei dragi. Celebrele cutii de ciocolată, statuiete sau articolele de îmbrăcăminte au fost rapid înlocuite de lenjerie intimă de diferite forme, cătuşe cu blăniţă, păpuşi gonflabile sau vibratoare pe post de veioză.

Cadouri ideale pentru majorat
Toate aceste accesorii sunt la mare căutare, mai ales în rândul tinerilor arădeni care preferă să facă un cadou haios persoanelor dragi din jurul lor. Începând de la geluri, parfumuri afrodisiace, uleiuri de masaj, lenjerie intimă şi până la cătuşe, hamuri sau chiar vibratoare, toate se numără printre ultimele tendinţe în materie de cadouri haioase.
Vânzătorul magazinului erotic din Arad a dezvăluit faptul că cei mai des întâlniţi clienţi sunt tinerii, care vin cu sume exacte de bani şi cer sfaturi legate de cadouri deocheate, pentru majoratul prietenilor lor.

Daruri cu vibraţii pentru amici
„Foarte rar avem clienţi care vin să cumpere pentru ei câte ceva. Cred că nu neapărat banii sunt problema, ci şi mentalitatea arădenilor. Acestora le este ruşine să-şi facă publice fanteziile erotice”, a explicat Laurenţiu Costache, vânzător.
Printre puţinii clienţi care recunosc că îşi cumpără jucării erotice pentru a le încerca în dormitor se numără de regulă bărbaţii de peste 35 de ani. Aceştia sunt amatorii lubrifianţilor, ori ai medicamentelor care asigură apetit sexual timp de 24 de ore.

Parfumurile afrodisiace sunt în top
Gelurile costă de la 20 lei la 80 lei, în timp ce medicamentele pentru apetit sexual se pot cumpăra la 50 lei, două bucăţi. La mare căutare sunt şi prezervativele, care costă 30 de lei trei bucăţi şi parfumurile afrodisiace, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Acestea din urmă se pot cumpăra la preţul de 100 de lei sticluţa de 30 de ml.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite