m.adevarul.ro

Adevarul.ro

PORTRET: Adrian Rotar bloggerul care vorbeşte Aradului

  • Adrian Todor

  • Duminică 3 ian 2010

Adrian Rotar

Adrian Rotar

A intrat în blogosfera românească de mai bine de un an şi jumătate. Şi-a făcut un nume printre bloggerii din toată ţara.

Când vorbeşti despre Adrian Rotar, spaţiul virtual reprezintă totul. Pasionat al fenomenului „blog”, tânărul arădean recunoaşte că, în momentul în care iei contactul cu Internetul, nu mai ai viaţă privată. „Internetul îţi oferă posibilităţi nemărginite. E un cuţit cu două tăişuri, pentru că în momentul în care intri în lumea lui, ajungi să nu mai ai viaţă privată”, spune Adrian.

Deşi arădenii nu sunt mari consumatori ai fenomenului, comunitatea bloggerilor din oraşul nostru pare a fi destul de închegată. „În momentul de faţă, în Arad există deja formată o comunitate a bloggerilor care numără aproximativ 20 de persoane. Facem blogmeeturi, organizăm diferite evenimente prin care încercăm să ne promovăm”, povesteşte tânărul arădean.

Bloggerii arădeni, pentru comunitate

Puţini dintre arădeni ştiu că în spatele unor evenimente şi proiecte cu scop umanitar care au avut loc în Arad se află un grup de bloggeri.
„Împreună cu alţi bloggeri din Arad am înfiinţat «Grup Arad», prin care ne dorim să promovăm cultura şi să o popularizăm. Obiectivul nostru principal este sprijinirea şi creşterea numărului de întâlniri ale tinerilor, prin care instigăm la cultură”, mărturiseşte Adrian Rotar.

În acest sens, de Crăciun, bloggerii arădeni nu au stat de-o parte, contribuind cu mic cu mare pentru bucuria celor mici de la Centrul Maternal din Arad. „Fiecare a contribuit cu ce a putut. S-au adunat jucării din toate părţile, iar ajutoarele au venit din locuri de unde nu ne aşteptam”, povesteşte tânărul arădean.

Cu blogul printre cititorii de tot felul

În ceea ce priveşte timpul pe care i-l ocupă blogul, Adrian recunoaşte că nu îşi focalizează atenţia asupra subiectelor care îi aduc trafic. Ba chiar mai mult, încearcă să ofere calitate înainte de cantitate. „Ca şi timp, scrisul pe blog îmi ocupă cam jumătate de oră, maxim o oră pe zi. De scris e foarte uşor pentru că în cinci cuvinte poţi exprima foarte multe. Totodată, mai sunt posturi pe care le poţi programa să apară la anumite ore”, spune Adrian.
Ştie că fenomenul îi poate provoca şi neplăceri, mai ales că nu o dată a fost ameninţat, dar cu toate acestea, nu renunţă.

„Blogul e despre ceea ce te reprezintă. Se formează după personalitatea ta şi este o exprimare a frustrărilor tale. Recunosc că am primit şi ameninţări pe el pentru diferite subiecte pe care am ales să le comentez”, încheie tânărul arădean.

Întrebări şi răspunsuri

Cum vezi viitorul fenomenului „blog” în România?
În primă fază va creşte, dar se va opri la un moment dat la un maximum de 400-500 de bloguri pe ţară care să fie cunoscute de public. Va deveni în genul Facebookului, dar individualizat.

Ce-şi propune „Group Arad” pentru 2010?
Vrem să dăm drumul proiectului „Lecturi Urbane”, pentru a pune în circulaţie cât mai multe cărţi. Prin acest proiect vrem să oferim cărţi arădenilor pentru a încuraja lectura în mijloacele de transport în comun şi în spaţiul public.

Ce-i place
„Îmi place faptul că arădenii sunt deschişi la minte. Sunt mândru de oraşul nostru şi recunosc că l-aş promova foarte mult, mai ales că în prezent doar 5 la sută din potenţialul său este promovat”, spune tânărul arădean.

Ce nu-i place
„Nu-mi place când există inegalitate de şanse. În ziua de azi se ţine seama numai dacă ai o mulţime de bani. Nu-mi place să iau decizii fără consultarea oamenilor şi, în acelaşi timp, nu-mi place că sunt mulţi tineri care nu sunt promovaţi, deşi sunt foarte talentaţi”, încheie Adrian Rotar.

Profil
Născut. 27 martie, 1981
Studii. Facultatea de Inginerie şi Informatică „Aurel Vlaicu” Arad
Experienţă. De şase ani lucrează în domeniul marketingului şi managementului

Share

Ramona Ursu

„Eu trec prin criză cum treceam prin furtunile pe mare, cu fruntea sus", zicea el între două pahare şi un pas de dans la „Cireşica". Oricum, cu pragurile înalte de la Palatul Cotroceni, ai fi prost să ţii capul plecat. Continuare



Sebastian Lăzăroiu

„Un partid cu feţe noi ar lua 40 la sută“

Creşterea lui Dan Diaconescu arată că populaţia aşteaptă apariţia altor politicieni, spune Lăzăroiu. Articol complet

Vintilă Mihăilescu

,,Nu prea avem intelectualitate!"

Antropologul Vintilă Mihăilescu spune că, din punct de vedere al mentalităţilor, încă suntem în post-comunism. Articol complet

Cetăţenii contra Statului

Ovidiu Nahoi

Statul va capitula necondiţionat în faţa Cetăţenilor.

Război ţânţarilor!

Ion Cristoiu

O dată instalată isteria mediatică, şmecherii îşi freacă mâinile de bucurie.

Cavoul familiei Rahovary

Grigore Cartianu

Cum a evoluat - sau involuat - România în ultimii o sută de ani?

Remanierea lu’ peşte prăjit

Lucian Pop

Agitaţie mare în ultimele zile ale săptămânii trecute.

Pudră pentru Răzvan, vă rog!

Daniel Nazare

E amuzant să priveşti cum tot soiul de jurnalişti, mai buni sau mai răi, mai tineri sau mai trecuţi, mai prieteni cu tatăl decât cu fiul, mai ieftini sau mai scumpi la vorbe, încearcă să-l scoată din încurcătură pe tânărul selecţioner care tocmai s-a împiedicat de Albania, într-un orăşel vetust din Moldova.

Adevarul on Facebook