Ce trebuie să faci şi să nu faci de sărbători!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vâscul şi hainele roşii garantează un an norocos
Vâscul şi hainele roşii garantează un an norocos

Pe lângă obiceiuri şi tradiţii , perioada sărbătorilor de iarnă este plină de tot felul de superstiţii legate de ce trebuie să faci sau să nu faci, ca să ai un an nou mai bun.În rândul alexăndrenilor, superstiţiile merg de la culoarea pe care trebuie să o porţi de Revelion, până la ceea ce trebuie să pui pe masă, ca să ai noroc.


Alexăndrenii care vor să aibă parte de sărbători fericite şi, mai ales, de un an nou plin de noroc, ar trebui să ţină cont de o serie de superstiţii care circulă de ani de zile, în popor. Iuliana Cârnaru, purtător de cuvânt al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea a făcut pentru Adevărul de Seară o trecere în revistă a superstiţiilor din zonă : „ Casa în care , pe parcursul sărbătorilor, va arde candela sau lumânarea , nu va fi ocolită de noroc. Se spune că, în ziua de Revelion , pâinea se aşează sub masă , pentru a avea noroc. Ca să fii ferit de farmece şi deochi , trebuie să aşezi în cele patru colţuri ale mesei , sub faţa de masă , grăunţi de usturoi şi boabe de mei”. O altă superstiţie spune că, în perioada dintre Crăciun şi Revelion, animalele şi păsările pot vorbi, dar testarea acestei superstiţii aduce ghinion.”


Mulţi dintre alexăndreni recunosc că unele superstiţiile sunt greu de respectat . „ Ştiu că nu e bine să dai gunoiul afară din casă, în perioada cuprinsă între Crăciun şi Revelion. Trebuie să îl dai afară, după Bobotează. Binenţeles că nu poţi să faci aşa ceva. Acum , nu cred că vom avea ghinion chiar din cauza asta. Mai ştiu şi că trebuie să faci baie în ultima zi din an, ca să ai noroc tot anul”, ne-a spus Cristina Ghimiş, o alexăndrencă de 46 de ani.
La masa de Revelion trebuie să participe un număr par de invitaţi, pentru că, potrivit superstiţiilor din popor, un număr impar de invitaţi, aduce ghinion. Ca să fie sănătoşi şi să aibă noroc în noul an , alexăndrenii ştiu că trebuie să mănânce peşte în noaptea de Revelion şi cei mai mulţi dintre ei ţin cont de acest lucru . „ Cumpăr peşte mereu de Revelion, măcar să gustăm un pic. Aşa se zice că dacă mănânci peşte ai noroc”, ne-a spus Doina Vlădică, o alexăndreancă de 43 de ani.

Haine roşii şi vâsc de Revelion , noroc garantat în noul an

În credinţa populară există superstiţii legate şi de culoarea pe care trebuie să o porţi în noaptea dintre ani. Se spune că trebuie să te îmbraci în haine roşii, ca să ai noroc în următorul an. În plus, norocul în noul an este condiţionat de crenguţele de vâsc pe care oamenii ar trebui să le agaţe în case. „ Obişnuim să luam vâsc în fiecare an să agăţăm prin case. Ştiu că e bine să porţi lenjerie roşie în noaptea dintre ani , ca să ai noroc în anul care vine”, ne-a spus Liliana Andreica, o alexăndeancă de 32 de ani.
Noul an este interpretat în tradiţia populară, şi în funcţie de vremea de care avem parte de în ultima zi din an. Un cer senin de anunţă un an roditor, iar o zi cu vânt, anunţă un an cu ghinion.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite