Locuri de muncă în Germania pentru studenţii teleormăneni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de locuri de muncă sunt oferite de angajatorii germani pentru studenţii români în domeniile: servicii, hotel-gastronomie, curăţenie clădiri, agricultură. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă au prelungit perioada de desfăşurare a selecţiei pentru studenţii şi masteranzii care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanţei de vară.

Pentru a participa la selecţie, candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. În primul rând să aibă vârsta cuprinsă între 18 – 35 ani, să aibă statut de student (sunt înscrişi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la curs de zi, colegiu tehnic, colegiu), să aibă cunoştinţe bune şi foarte bune de limbă germană şi să dorească să lucreze în Germania minim 2 luni.
Doritorilor le sunt necesare mai multe acte pentru înscrierea în concurs printer care copie buletin sau carte de identitate, dar opţional se poate aduce şi o copie după paşaport, adeverinţă de student, în care să se specifice anul de studii şi ce tip de cursuri urmează şi dovada acreditării facultăţii în situaţia unei universităţi particulare. Nu în ultimul rând este necesară o recomandare de la unul dintre profesorii de cursuri şi trei poze tip paşaport.
Testarea candidaţilor la limba germană se va efectua în scris, prin completarea unui chestionar, în limba germană şi oral prin participarea la un interviu.
Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limba germana va avea loc în perioada 16-27 ianuarie 2012, orele 09.00 – 15.00 la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Bucureşti.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite