Ger cumplit în judeţul Teleorman! – 25 grade Celsius la Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minus 25 grade Celsius s-au înregistat luni noapte la Alexandria.  Nici roşiorenii n-au dus-o mai bine, dacă ne gândim că mercurul din termometre a coborât până la valoarea de -24 grade Celsius.

Gerul năprasnic a pus stăpânire pe judeţul Teleorman. Noaptea trecută a fost greu de suportat pentru teleormăneni şi asta pentru că în reşedinţa judeţului au fost înregistrate temperaturi de minus 25 grade Celsius, iar la Roşiorii de Vede de minus 24 grade Celsius.
Frigul nu s-a încheiat şi asta pentru că meteorologii ne avertizează că la noapte temperaturile vor fi ceva mai reci decât noaptea care abia s-a încheiat.
Medicii atrag atenţia că persoanele cu boli cronice, vârstnicii şi copiii manifestă o sensibilitate crescută în perioadele cu temperaturi scăzute. Astfel trebuie evitate deplasările în spații deschise şi expunerea. Potrivit specialiştilor, în această perioadă geroasă se recomandă consumarea ceaiul cald, dar şi alimente bogate în proteine, ca fructele şi legume.
Teleormănenii sunt sfătuiţi ca în această perioadă să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frigâ şi să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite