Stiri din Alexandria

Teste medicale gratuite, oferite de Primăria Alexandria

19 ianuarie 2012, 15:54 |  Autor: CC | 

Cuvinte cheie: alexandria, teste medicale gratuite, primărie, municipalitate, primar, aparatură, personal medical, glicemie,

Primarul Victor Drăguşin

Primarul Victor Drăguşin

 

Municipalitatea a decis ca pe parcursul acestui an să facă alexăndrenilor teste gratuite de verificare a tensiunii arteriale, glicemiei, colesterolului şi trigliceridelor. Potrivit primarlui Victor Drăguşin, aparatura pentru a fost achiziţionată, iar personalul medical va face voluntariat.

„Am observat la testările din 2011 că mulţi cetăţeni au descoperit că aveau diferite probleme medicale. Din 250 de persoane testate anul trecut, 127 aveau hiperglicemie”, a spus primarul. Pentru derularea în cele mai bune condiţii a acestei acţiuni, primăria beneficiază de sprijinul Colegiului Medicilor Teleorman şi a cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria. A fost elaborat şi un program, astfel că prima zi de testări medicale gratuite va avea loc mâine, 20 ianuarie, la sediul Clubului Pensionarilor din Alexandria, de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Pentru fiecare lună a fost stabilită o zi de testări (a doua etapă are loc pe 17 februarie). Victor Drăguşin a mai spus că această măsură se adresează în special alexăndrenilor care nu beneficiază de asistenţă medicală gratuită şi nu sunt înscrişi la un medic de familie, şi vorbim aici de asistaţii sociali. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Acces numai în caz de urgenţă sau pe bani, la Spitalul Clinic Judeţean Oradea

    Bolnavii cronic trebuie să se trateze acasă, iar internările la spitalul judeţean orădean treb ...

    Ce aşteptări are părul tău de la un şampon

    Dacă părul nostru ar putea să vorbească, oare ce fel de produse de îngrijire ne-ar cere? Hidrat ...

    Angajaţii Primăriei Alexandria au întrerupt lucrul

    În cursul zilei de 24 noiembrie, la sediul Primăriei Alexandria era foarte multă agitaţie. Mare ...

    Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: De râsul lumii

    Jerome K. Jerome m-a învăţat încă din copilărie că hazul e cea mai bună apărare împotriva necaz ...

    La furat ... prin Teleorman

    Hoţii s-au reprofilat: fură orice. De la fier şi bani, până la combine muzicale sau conducte d ...

    FOTO Ziua veteranilor sărbătorită în avans

    Reprezentanţii instituţiilor publice locale, ai veteranilor de război şi ai cadrelor militare ...

    Totul despre serviciile medicale private, în acest week-end, pentru timişoreni

    Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş vine în sprijinul afirmării serviciilor medica ...

    Lunea, „Adevărul“ va fi însoţit de „Poveşti din Pădurea muzicală“

    Începând cu 16 ianuarie, lunea ai carte cu ziarul „Adevărul": câte un volum din colecţia „Poveş ...

    Teleormănenii sunt "blatiştii" României

    Majoritatea teleormănenilor care circulă cu trenul nu-şi cumpără bilet. Aceasta este concluzia ...

    FOTO Reportaj Înşelaţi prin metoda “Curierul”

    “Bună ziua! M-a trimis fiul dumneavoastră să-i daţi nişte bani”, sau “ţi-a trimis nepotul un c ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole