Cum încasează municipalitatea de două ori bani pe un loc de parcare?!
0
Ca în orice alt oraş, şi în municipiul Alexandria au fost delimitate parcări pentru taximetrişti. Pentru ca aceştia să nu staţioneze aiurea şi oamenii să ştie unde trebuie să meargă pentru a lua un taxi, municipalitatea le-a pus la dispoziţie aproximativ zece staţii.
Toate cele 170 de locuri de parcare pentru taximetrişti sunt plătite de
aceştia şi nimeni nu are voie să staţioneze în zonele respectivă. În
apropiere de staţiile de taxi din centrul oraşului, sunt şi parcări cu
plată. Dar ce te faci când încasatoarea de pe strada Confederaţiei îi
cere să plătească parcarea unui cetăţean care staţionează pe unul dintre
locurile destinate taximetrelor. Practic, în această situaţie,
municipalitatea încasează bani de două ori. Odată din chiria
taximetriştilor şi din nou de la şoferii care din necunoştinţă de cauză
sau pentru că nu sunt din oraş şi nu cunosc zona, parchează pe locul
maşinilor de tip taxi. Ba, mai mult, în cazul în care un conducător auto
este prins de poliţia locală sau rutieră că şi-a lăsat maşina în
parcarea taximetriştilor, cel în cauză primeşte amendă, pentru că sunt
semne de circulaţie clare care interzic acest lucru. Reporterii Adevărul
au surpins încasatoarea cu pricina chiar în momentul în care tăia bon
pentru un şofer ce parcase pe un loc în staţia de taxi de pe strada
Confederaţiei. Întrebată dacă este legal, femeia nu a vrut să stea de
vorbă cu reporterul ţi nu i-a dat nicio explicaţie. Spre norocul
conducătorului auto, prin zonă nu a trecut nicio maşină de poliţie, care
dacă ar fi văzut că parcase nerugulamentar l-ar fi amendat.