Bătrână jefuită în gara din Roşiorii de Vede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Agenţii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare din staţia CFR Roşiori Nord au fost alertaţi ieri de o bătrână din oraş, care le reclama faptul că a fost tâlhărită chiar pe peronul gării. Cu toate că nu a intervenit nimeni pentru a o ajuta pe bătrână, poliţiştii au reuşit să prindă tâlharii.

  Femeia de 73 de ani le-a spus poliţiştilor că îşi cumpărase bilet de călătorie şi urca scările de la casa de bilete către peron când a fost acostată de trei indivizi, doi bărbaţi şi o femeie. Hoţii i-au furat bătrânei suma de 700 de lei şi au luat-o la fugă spre ieşirea din gară. Oamenii legii i-au luat la întrebări pe martori şi după descrierea suspecţilor făcută de victimă au aflat că cei trei s-au urcat într-o maşină taxi şi au pornit spre Alexandria. Poliţiştii au plecat în urmărirea taxiului şi în localitatea Peretu, hoţii au coborât şi s-au urcat într-un microbuz, care a fost oprit în trafic de oamenii legii. Imediat, cei trei suspecţi au fost percheziţionaţi, iar suma de bani sustrasă de la bătrână a fost găsită asupra lor. Banii au fost înapoiaţi femeii, iar hoţii sunt acum cercetaţi pentru tâlhărie. 


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite