Şcolile şi spitalul din Turnu Măgurele pot rămâne fără apă
0Blocarea bugetului municipiului Turnu Măgurele pare a degenera în consecinţe mai grave decât s-a anticipat într-o primă fază. Pentru că nu poate face nicio plată, municipalitatea a strâns datorii mari la societăţile de distribuire a utilităţilor către instituţiile din subordinea primăriei.
Chiar dacă prefectul Teodor Niţulescu neagă că e posibil ca aceste
efecte să se producă, se pare că acum, după ce plata salariilor
dascălilor a întârziat cu două săptămâni, Apa Serv se pregăteşte să
restricţioneze alimentarea cu apă în şcolile din municipiu şi să taie,
începând cu săptămâna viitoare, apa la Spitalul Municipal Turnu
Măgurele. Consecinţele acestei măsuri pe care Apa Serv vrea să o aplice
sunt extrem de grave şi îi vor afecta, indirect şi pe alexăndreni,
pentru că Spitalul Judeţean de Urgenţă va fi obligat să primească toţi
pacienţii de la Turnu. Un spital nu poate funcţiona fără să aibă macar
apă curentă, ca să nu mai vorbim de alte dotări şi echipamente.
Datoriile pe care le au şcolile şi spitalul din municipiul de la Dunăre
la operatorul de apă pot justifica măsura pe care Apa Serv vrea să o ia.