Alexăndrenii au rămas în stradă. Oamenii cer demisia prefectului de Teleorman, Teodor Niţulescu, a preşedintelui Băsescu şi a Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de alexăndreni au ieşit şi în această seară pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din oraş. Acestora li s-au alăturat alte câteva zeci de persoane venite de la Roşiorii de Vede cu un autobuz. În a cincea zi de proteste, oamenii au cerut demisia prefectului de Teleorman, Teodor Niţulescu.

Protestele spontane au continuat şi în această seară în municipiul reşedinţă de judeţ. Oameni simplii, şomeri, pensionari, funcţionari publici sau sindicalişti au scandat împotriva actualei puteri. A fost prima seară când teleormănenii, aproximativ 300 la număr au cerut demisia prefectului Teodor Niţulescu. De asemenea, pe pancartele pe care aceştia le fluturau scria: "Jos Niţulescu", "Jos Băsescu", "Alegeri Anticipate" ori "Ieşiţi din casă dacă vă pasă". La fel ca şi în serile trecute, jandarmii au fost şi ei la datorie şi au avut grijă să nu se întâmple incidente violente.

image

Protestatarii au fost paşnici, şi-au strigat doleanţele, au avut şi o tobă în care au bătut pentru a fi mai convingători că vor să fie ascultaţi şi spun că nu vor renunţa la astfel de mitinguri spontane nici în zilele următoare.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite