Profesorii din Turnu nu au primit încă autorizaţie pentru protestul programat luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

  S-a discutat foarte mult pe marginea unui eventual protest al cadrelor didactice din Teleorman, cele mai afectate fiind, în mod evident, cele de la Turnu Măgurele, care au depăşit deja patru săptămâni de când nu şi-au mai luat salariile.

Tocmai pentru că situaţia devenise foarte greu de suportat, cadrele didactice din municipiul de la Dunăre luaseră decizia temerară de a organiza un protest în faţa Prefecturii Teleorman în cursul zilei de luni, care să reunească 100 de cadre didactice de la Turnu Măgurele. Cum se întâmplă de obicei în aceste cazuri, în cursul zilei de joi s-au întrunit la sediul municipalităţii membrii Comisie de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Alexandria, din care face parte primarul municipiului, secretarul, un reprezentant al Inspectoratului de Jandarmi Teleorman şi doi reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului Alexandria. Se pare, însă, că de la întâlnirea comisiei au lipsit cei de la Poliţia Municipiului Alexandria, astfel că profesorii de la Turnu nu au putut obţine autorizaţie pentru a protesta legal.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite