Prea săraci ca să avem Poliţie Locală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Poliţia locală Alexandria funcţionează doar pe hârtie, deşi a trecut mai bine de o jumătate de an de la înfiinţare. Siguranţa oraşului e la mâna a 41 de agenţi care prestează doar activităţi de pază şi patrulare şi care nu pot prelua atribuţiunile în alte domenii, pentru că sunt prea puţini şi nu sunt şcoliţi.

  Poliţia locală s-a înfiinţat la Alexandria în ianuarie 2011, preluând personalul fostei Poliţii Comunitare. În mod paradoxal, noua instituţie a preluat un număr mai mic de agenţi, după disponibilizările de la Poliţia Comunitară din 2010, dar i s-a trasat, prin lege, un număr extins de atribuţiuni. Practic, Poliţia locală a însemnat la data înfiinţării un număr de 41 de foşti comunitari, cu aceleaşi maşini şi uniforme, dar cu sarcini mult mai multe. La mai bine de o jumătate de an de la înfiinţare, poliţia locală funcţionează doar pe hârtie, pentru că, în realitate agenţii locali fac acelaşi lucru pe care le făceau şi când erau comunitari, adică pază şi patrulare. Teoretic, după regulamentul de funcţionare, poliţiştii locali ar trebui să desfăşoare activităţi de control în construcţii, mediu, comerţ şi pe şosele din oraş.

Este nevoie de 62 de angajaţi pentru ca instituţia  să funcţioneze

Primăria Alexandria a iniţiat un, proiect de hotărâre privind o nouă organigramă a Poliţiei locale care prespune un număr mai mare de angajaţi.Potrivit proiectului aprobat de aleşii locali, Poliţia locală ar trebui să aibă 62 de angajaţi, dintre care 13 posturi să fie preluate din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Cei de la preluaţi de la primărie ar urma să desfăşoare activităţi în domeniile construcţii, mediu, rutier, comercial. „ Organigrama a fost aprobată în Consiliul local şi transmisă mai departe Prefecturii Teleorman care o va înainte Ministerului Administraţiei şi Internelor. Deocamdată nu am primit niciun răspuns. Sunt şanse să funcţioneze poliţia aşa cum prevede legea, doar dacă se aproba noua organigramă”, ne-a spus Eugen Hainagiu, şeful Poliţiei Locale.

Agenţii trebuie să meargă 12 ore pe zi pentru 600 de lei pe lună

Cei 41 de agenţi care asigură în prezent siguranţa oraşului şi paza multor obiective sunt împărţiţi zilnic în şase echipe de câte doi agenţi şi merg în misiuni de patrulare. Pentru o leafă de 600 de lei, un agent trebuie să meargă zilnic 12 ore în patrulare . „ Nu ştiu exact câţi kilometri înseamnă asta, dar este foarte mult. Sunt zeci de kilometri pe care trebuie să îi facă”, ne-a spus şeful Poliţiei locale.
Pentru că sunt prea puţini pentru a acoperi oraşul, în orele de program, agenţii fac ore supliomentare lunare, pentru care nu primesc niciun leu. „ Pe lună fiecare agent face câte 40 de ore în plus, pentru care nu este plătit. Este foarte greu” a mai spus Eugen Hainagiu.

Merg cu aceleaşi uniforme

Poliţiştii locali au şi acum, la mai bine de o jumătate de an de la înfiinţarea instituţiei, aceleaşi uniforme ca pe vremea când erau comunitari.S-au găsit bani doar pentru autocolante cu însemnele Poliţiei locale care s-au pus pe vechile maşini. „ Nu avem bani de uniforme noi, asta este” recunoaşte şeful Poliţiei locale.

Nu sunt bani nici pentru şcolarizarea agenţilor

Foştii comunitari ar fi trebuit să meargă la şcolarizare timp de trei luni, la cursuri care costă 5000 de lei de persoană. Eugen Hainagiu spune că niciun agent nu a făcut curs de şcolarizare şi nici nu va face curând: “ Am primit o solicitare din partea şcolii din Slatina, unde suntem arondaţi, să transmitem câţi agenţi vor fi trimişi la cursuri anul acesta . Le-am transmis că nu trimitem niciun agent, pentru că nu sunt bani”.Şcolarizarea celor 41 de agenţi care constituie partea operativă a Poliţiei locale ar fi costat bugetul local 215.000 lei, bani care nu s-au găsit în visteria locală.

215.000 lei
215.000 lei ar trebui să se aloce din bugetul local pentru şcolarizarea agenţilor locali la şcoala de la Slatina, dar deocamdată aceştia bani nu s-a găsit.


Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite