Administratorul unui local este anchetat de poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipale Roşiorii de Vede pentru încălcarea drepturilor de autor. Oamenii legii au depistat-o pe M.V. din comuna Măldăeni care transmitea într-un local muzică fără a avea autorizaţie.
Femeia era administrator la acea societatea comercială şi punea programe muzicale în scop ambiental, fără să deţină însă autorizaţie de la organismul de drepturi colective de autor. Cum era şi firesc, poliţiştii i-au interzis să mai emită şi pe numele celei în cauză a fost întocmit dosar penal.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza