Aproximativ 2000 de familii din Alexandria vor primi ajutoare de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ultima şedinţă de Consiliu Local s-a aprobat o hotărâre prin care alexăndrenii cu venituri reduse vor primi ajutoare de urgenţă. Consilierii locali au aprobat în unanimitate hotărârea, astfel că aproximativ 2000 de alexăndreni vor beneficia de aceşti bani.

Este cunoscut faptul că în municipiul reşedinţă de judeţ nu se mai acordă agent termic în sistem centralizat, oamenii fiind nevoiţi să găsească surse alternative de încălzire a locuinţelor. Dacă o parte dintre alexăndreni şi-au pus centrale proprii de apartament, iar cei care locuiesc la case au sobe şi se încălzesc cu combustibil solid, există o altă categorie care foloseşte energia electrică. Şi cum în Alexandria sunt foarte mulţi oameni săraci, cu venituri reduse, municipalitatea s-a gândit să vină în sprijinul acestora cu ajutoare. Astfel, persoanele cu venituri mici pot solicit primăriei ajutoare de urgenţă. Potrivit primarului Victor Drăguşin, cuantumul acestora va fi stabilit în funcţie de venit, iar ajutorul este cuprins între 35 şi 110 lei. Vor beneficia de acest ajutor doar alexăndrenii care nu folosesc ca sursă de încălzire gazele, lemnele sau cărbunii.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite