Locuri de muncă în străinătate. VEZI aici ce joburi sunt disponibile prin programul EURES

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Câştigurile substanţiale oferite de ţările Uniunii Europene i-a făcut pe mulţi dintre teleormăneni să ia drumul străinătăţii. Pentru a veni în sprijinul celor care vor să muncească peste hotare, în 2007 s-a înfiinţat în cadrul Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, compartimentul EURES.

   Prin acest program, angajatorii străini îşi anunţă intenţia de a face angajări, se afişează job-urile şi condiţiile de angajare, consilierul EURES primeşte dosarele, se face selecţia şi omul pleacă la muncă. Pentru perioada următoare, şomerii teleormăneni, dar şi cei care vor să câştige ceva mai bine pot alege din cele peste 220 de job-uri puse la dispoziţie prin acest program. Astfel, teleormănenii pot alege să meargă în Danemarca, unde se oferă 40 de posturi pentru stagiari ferme agricole, 5 pentru electricieni, 5 posturi electromecanici şi 5 lucrători metal. Austriecii caută în România 30 de drujbari calificaţi şi un mecanic auto, în Estonia se caută cinci şoferi de autocamion, lituanienii caută 2 ingineri, iar polonezii recrutează 6 cercetători bio-medicali, 4 post-doctorand şi 3 cercetători asociat.
Germania, ţara cu cele mai multe oferte de locuri de muncă
În lista postată pe site-ul AJOFM Teleorman, nemţii oferă cele mai multe locuri de muncă. Se caută zece asistente medicale, patru specialişti restaurant, doi ospătari, 20 de ajutori de bucătar şi 83 de bucătari. Un bucătar poate câştiga în Germania şi 2000 de euro brut pe lună, iar un ajutor de bucătar 1400 de euro. Salariul unui inginer, în schimb poate ajunge şi la 3500 de euro. Prin programul EURES, anul trecut 30 de teleormăneni au plecat să muncească în Spania, în sectorul agricol. 

VEZI aici ce salarii se oferă pentru joburile din străinătate

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite