Crengi şi cartoane în loc de capace de canal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capacele de la gurile de canal au fost furate
Capacele de la gurile de canal au fost furate

Hoţii de fier vechi acţionează şi în municipiul reşedinţă de judeţ şi chiar în plină zi, capacele de la gurile de canal fiind o pradă uşoară. Gurile de canal descoperite din mijlocul străzilor reprezintă un real pericol pentru trecători, maşini, dar în principal pentru copiii care se joacă în faţa blocurilor.

Locatarii din blocul 252 de pe strada Cuza Vodă au observat aseară că cele două guri de canal din faţa imobilului unde locuiesc lipsesc. Oamenii susţin că acestea erau acoperite ieri în jurul prânzului, dar că în doar câteva ore au fost furate. Adevărul Alexandria a prezentat, în urmă cu câteva luni, un caz cu o bătrână din Alexandria care a căzut cu bicicleta într-o gură de canal descoperită şi nesemnalizată. Femeia şi-a rupt piciorul şi a avut nevoie de îngrijiri speciale, operaţii şi recuperări. Pentru a nu se întâmpla o nenorocire ca aceasta, alexăndrenii din blocul 252 au pus crengi şi cartoane pentru a-i atenţiona pe cei care trec prin zonă că gurile de canal nu au capace.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite