Ilderim Rebreanu a lansat romanul "Spectre în Labirintul Uitării"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilderim Rebreanu a prezentat expoziţia de fotografie
Ilderim Rebreanu a prezentat expoziţia de fotografie

Ilderim Rebreanu, nepotul scriitorului Liviu Rebreanu a lansat astăzi, la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Teleorman romanul "Spectre în Labirintul Uitării", care are patru volume. Înainte de acest eveniment cei prezenţi au putut vedea fotografii cu familia Rebreanu.

Centrul pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Teleorman este instituţia la care Ilderim Rebreanu, singurul moştenitor al marelui scriitor Liviu Rebreanu a găsit înţelegere pentru a scoate pe piaţă patru volume care ilustrează viaţa acestei familii. "Am început să scriu acest roman la sfârşitul anului 2002 şi l-a terminat la sfârşitul lui 2006. A urmat corectura şi scrierea lui pe calculator. Cea mai grea parte a fost să găsesc un sponsor şi până la urmă l-am găsit în persoana domnului Timotei Stuparu şi a Consiliului Judeţean Teleorman", a spus Ilderim Rebreanu. Înainte de se purta discuţii despre această carte, invitaţii au fost încântaţi să vadă o expoziţie de fotografii care ilustrau momente importante din viaţa scriitorului Liviu Rebreanu. Nepotul lui Rebreanu a ţinut să mai spună că a creat în comuna Bogdana un muzeu unde aceste exponate pot fi vizitate de toţi cei care ajung în zonă. La finalul întâlnirii, cei prezenţi au ascultat un recital de muzică cultă susţinut de quartetul "Quatro Del", dar şi recitalul Grupului "Arhaic", care au intrepretat melodii folk.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite