Aproximativ 9000 de teleormăneni primesc sprijin în lupta cu diabetul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

  Alimentaţia incorectă şi stresul constituie doi dintre cei mai importanţi factori în procesul de apariţie a diabetului. În Teleorman, numărul cazurilor de bolnavi este de aceea foarte ridicat, Casa de Asigurări de Sănătate alocând sprijin celor peste 9.000 de bolnavi o sumă de peste 6.402 mii lei.

Persoanele bolnave de diabet trebuie, în principal, să îşi asume un tratament destul de costisitor, să se supună unor investigaţii medicale şi să urmeze un regim alimentar, care, dacă este urmat cu stricteţe, poate contribui la menţinerea unei vieţi cât mai normale.

În realitate sunt mai mulţi bolnavi de diabet

În realitate, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet în Teleorman depăşeşte 15.000 şi conform doctorului diabetolog Marin Burtea, boala a ajuns să se manifeste cu o oarecare frecvenţă şi în rândul copiilor. O parte importantă a diabeticilor din judeţ nu sunt înregistraţi şi luaţi în evidenţă, pentru că se tratează în capitală şi medicii de familie nu obişnuiesc să raporteze întotdeauna cazurile de acest gen. Primul pas în vederea evitării complicaţiilor acestei boli este, bineînţeles, diagnosticarea şi, din fericire, teleormănenii au acum la dispoziţie posibilitatea de a-şi face o analiză extrem de importantă, care dă informaţii foarte clare asupra evoluţiei bolii. Este vorba despre hemoglobina glicozilată, o formă de hemoglobină folosită în special pentru a identifica concentraţia plasmatică a glucozei de-a lungul timpului.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite