Biciclist beat, şofer fără permis, cauza unui accident de pe DN 51A
0Un bătrân de 65 de ani din comuna Fântânele, care se deplasa cu bicicleta pe drumul naţional 51 A, în localitate nu a observat că şoferul maşinii din faţă a frânat brusc şi a intrat cu bicicleta în maşină. Bătrânul se afla sub influenţa alcoolului, a fost uşor rănit şi transportat la spital.
Poliţiştii care au efectuat cercetările al faţa locului l-au verificat
şi pe şofer, care spre stupoarea lor nu avea permis. Mai exact, bărbatul
de 47 de ani din Zimnicea avea carnetul de conducere reţinut pentru că a
refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, pentru a i se stabili
alcoolemia într-un alt dosar penal. Acum şoferul s-a mai ales cu un alt
dosar penal.