Sărbători de criză la Alexandria
0
Dacă în anii trecuţi alexăndrenii s-au putut bucura de concerte susţinute de Filarmonica de la Viena, anul acesta nu mai sunt bani pentru aducerea niciunei trupe. Primăria are bani să organizeze pentru noaptea dintre ani, doar un foc de artificii de câteva minute. Primarul Victor Drăguşin a promis, că dacă vor mai rămâne bani, va oferi alexăndrenilor şi şampanie.
Primul pas în a pregăti Alexandria pentru sărbătorile de iarnă a fost aprinderea luminiţelor pe străzile Dunării şi Bucureşti. Instalaţiile au fost pornite pentru prima dată chiar aseară, de Ziua Naţională a României. „Am reuşit aseară să aprindem instalaţiile de luminiţe pe principalele artere de circulaţie din oraş şi sper ca în această seară să le pornim şi pe cele din parcuri”, ne-a spus primarul oraşului, Victor Drăguşin. Împodobirea oraşului pentru sărbători nu se opreşte aici. Ca în fiecare an, la fântâna arteziană de pe centrul pietonal, va fi instalat bradul de Crăciun, iar ca o noutate, intrarea în oraş, dinspre Bucureşti va fi decorată. „Nu ne mai permitem să punem brazi în toate parcurile, ca în anii trecuţi. Va fi un singur brad în centru. Am mai făcut nişte economii din care vrem să amenajăm o intrare mai specială la podul peste Vedea. Sper ca până la 15 decembrie, să reuşim acest lucru”, a adăugat edilul-şef.
În noaptea de Revelion alexăndrenii se vor putea bucura doar de un foc artificii de cinci minute, care va costa 10.000 de lei. „Anul trecut nu am avut foc de artificii şi oamenii au fost dezamăgiţi. Am înţeles că s-au strâns atunci în jur de o mie de oameni”, spune primarul. Este posibil ca cei care vor veni pe platoul Casei de Cultură să primească şi un pahar de şampanie, dacă se vor mai găsi bani pentru aşa ceva.
Nu mai vine Filarmonica vieneză
De doi ani de zile alexăndrenii au fost obişnuiţi, ca în preajma Crăciunului, Filarmonica de la Viena să concerteze la Casa de Cultură. Anul acesta, din cauza lipsei fondurilor şi a sponsorilor, alexăndrenii melomani nu vor mai avea parte de un asemenea spectacol de marcă. „Acum doi ani a costat 700 de milioane aducerea filarmonicii, din care 200 au fost suportaţi de primărie, iar restul au provenit din sponsorizări. Atunci a fost pe bază de invitaţie. Anul trecut am introdus bilete, unul costând 10 lei”, ne-a mai spus primarul Alexandriei. Alexăndrenii sunt dezamăgiţi de faptul că anul acesta nu va mai fi niciun spectacol.” Îmi pare rău că anul acesta nu s-au mai găsit bani pentru spectacole de Revelion. Pentru cei care făceau Revelionul în Alexandria era un lucru bun. Acum vom ieşi doar la artificii la miezul nopţii şi atât”, spune Cornel Georgescu, un alexăndrean de 48 de ani.
Premii pentru sportivi şi cadouri pentru colindători
Ca în fiecare an, sportivii, care fac cinste oraşului, vor fi recompensaţi cu bani. Fondul alocat pentru premierea lor de sărbători se ridică la 20.000 de lei. Nici colindătorii nu vor fit uitaţi de primărie. Elevii din şcolile şi grădiniţele alexăndrene, care vor colinda primăria, vor primi un pachet a cărui valoare va fi în jur de 15 lei.