Militarul mort la Mihăileşti, înmormântat cu bani împrumutaţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tatăl militarului, lângă sicriu
Tatăl militarului, lângă sicriu

Lucian Drăgan, militarul găsit mort în lacul Mihăileşti, a fost adus acasă, la Plosca. Familia tânărului de 37 de ani se pregăteşte de înmormântare şi este în continuare în stare de şoc, pentru că nu îşi explică moartea acestuia.

Aducerea sicriului cu trupul neînsufleţit al militarului Lucian Drăgan a provocat jale mare în comuna sa natală. Familia militarului este distrusă şi nu îşi explică ce s-a întâmplat cu Lucian. Sinucidere sau omor? Aceasta este întrebarea care îi chinuie pe părinţii bărbatului şi pe soţia acestuia. Tatăl lui Lucian, copleşit de durere, abia mai are putere să vorbească. „Nu ştiu ce s-a întâmplat. Băiatul meu nu avea probleme, nici cu banii, nici în familie, nu a existat nimic care să ne dea de gândit că ar avea motive să îşi ia viaţa. Am vorbit chiar şi cu superiorii de la armată şi nici acolo nu avusese probleme”, spune, printre lacrimi, tatăl lui Lucian.

Mama militarului


Pentru părinţi, varianta sinuciderii este aproape imposibil de acceptat, cu atât mai mult cu cât Lucian a fost un luptător. ”Băiatul nostru a fost plecat în Bosnia, Irak şi acum şase luni se întorsese din Afganistan. A fost în trei războaie şi nu a păţit nimic. Era un curajos”, mai spune bărbatul. Tatăl lui Lucian exclude varianta sinuciderii şi spune că băiatul lui avea planuri de viitor, fusese în Afganistan să câştige bani ca să îşi facă o casă pentru el şi familia lui. „Fetiţele erau viaţa lui. Nu le-ar fi lăsat!”, spune cu tărie tatăl lui Lucian.

Familia s-a împrumutat de bani pentru înmormântare


În afara sicriului pe care familia l-a primit de la unitatea militară la care Lucian Drăgan a fost angajat, aceştia au fost nevoiţi să se descurce singuri cu cheltuielile de înmormântare.  Tatăl acestuia spune că s-a împrumutat de bani la vecini ca să îşi înmormânteze fiul. „Am luat 4000 de lei de la vecini ca să putem să îi facem înmormântarea băiatului, aşa cum se cuvine”, spune tatăl. Familia nu ştie deocamdată dacă trupul bărbatului, despre care se presupune că s-ar fi sinucis, va putea fi dus la biserică. Nici preotul din sat, nu a putut să confirme acest lucru. „Trebuie să mă consult cu protopopul, dacă îl ducem la biserică. Abia mâine o să ştim”, a spus preotul Marian Ologeanu.

image

Tatăl lui Lucian vrea să afle adevărul, cu orice preţ!


Anghel Drăgan vrea să afle cu orice preţ ce s-a întâmplat cu băiatul lui. „Trebuie găsit neapărat acel om al străzii care a furat telefonul. Dacă era vorba de vreun mesaj, sigur era pe telefon. În plus, ar trebui să i se asculte convorbirile, din ultima perioadă. Cu siguranţă, ne-am da seama de ceva”, spune tatăl militarului decedat. Acesta va fi înmormântat mâine, la cimitirul din Plosca.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite