Un fost pilot de raliuri, paramedic la SMURD Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SMURD devine realitate şi în judeţul Teleorman. 5 ambulanţe SMURD tip B au ajuns deja în Alexandria, fiind împărţite la subunităţile ISU, iar alte 5 urmează să sosească săptămânile următoare printr-un program regional. 70 de paramedici teleormăneni care au urmat cursurile de pregătire la Bucureşti îşi vor intra în pâine de la 1 martie. Unul dintre aceştia este şi plutonier majorul, Marius Băloiu.

Înainte de a ajunge paramedic a fost pe rând şofer profesionist, participând chiar într-un concurs de raliuri pe Transfăgărăşan, ambulanţier în Bucureşti, iar în prezent lucrează la ISU Teleorman.

“Am fost pasionat de mic de sport. În urmă cu mai mulţi ani am luat parte la turul ciclismului din România. S-a plecat din Bucureşti şi am parcurs aproape toată ţara. La un moment dat, organizatorii caravanei au organizat şi un concurs pentru automobilişti cu membrii echipajelor. M-am înscris şi eu cu o Dacia 1310 şi am reuşit să termin concursul pe primul loc, deşi am avut concurenţă serioasă: Opel, Cielo etc.”, ne-a declarat, puţin stânjenit de poveste, plt. Major, Marius Băloiu.
Pasiunea pentru medicină şi-a descoperit-o în perioada în care a fost şofer pe ambulanţă în Bucureşti.
“Mi-a plăcut foarte mult să fiu pe ambulanţă şi am învăţat multe despre durerea oamenilor. Chiar dacă eram un simplu şofer, îmi place să cred că am participat şi eu la ajutorarea multor suferinzi. Mi-a plăcut chestia asta, să ajut omul aflat în suferinţă. Mai mult decât atât, mama este professor de biologie şi consider că am avut un mare suport acasă”, a mai spus plutonierul.

Pentru că nu a suportat gândul de a sta departe de casă, în 2006 a venit în Teleorman unde a reuşit să se angajeze la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Datorită meseriei a decis, ca un an mai târziu, să se înscrie la cursurile de paramedic, prim-ajutor şi descarcerare, desfăşutare de către ISU.
Imediat după terminarea acestor cursuri a revenit în Alexandria unde a început să lucreze pe maşina de descarcerare a pompierilor.

“Sunt cazuri care te marchează”
Cu toate că în cei 5 ani de când lucrează la descarcerare a reuşit să salveze peste 60 de persoane, consideră că n-ar fi putut face nimic din toate acestea dacă nu era susţinut şi de colegi. “Ca salvator poţi să vezi mai multă durere într-un an decât alţii într-o viaţă. Poţi să dai de o rudă la o intervenţie şi să îţi afecteze munca, iar atunci ai nevoie de echipă”, a adăugat Marius.

Un caz care l-a marcat şi de care îşi aduce aminte şi astăzi s-a petrecut în vara anului 2010. Pe drumul european care leagă Alexandria de Roşiorii de Vede a avut loc un accident rutier între două tiruri. Unul dintre şoferi a rămas pentru mai multe ore blocat între fiarele contorsionate ale utilajului, iar plutonierul a stat în tot acest timp în cabină lângă el. “Şoferul era conştient. Îmi cerea apă din două în două minute. La un moment dat cabina a luat foc, iar eu am rămas cu el sus şi îl încurajam spunându-i că maşina se va stinge, ceea ce s-a şi întâmplat. Trebuie să vorbeşti foarte mult cu victimele când sunt încarcerate pentru a nu intra în panică. Din păcate a doua zi, din cauza traumatismelor omul a murit în spital”, a mai spus Băloiu.

Între timp a urmat şi cursurile unei şcoli de asistenţi medicali, reuşind să obţină diplomă de asistent medical generalist. Cea mai mare satisfacţie a lui este să-i vadă sănătoşi pe cei pe care i-a salvat.

“Cea mai mare satisfacţie este când îl vezi pe stradă pe cel pe care l-ai salvat, îl vezi mergând şi vezi că n-a rămas cu sechele. Nu-ţi mai trebuie altceva. Asta ne motivează şi ne încurajează pentru  următoarele misiuni”, a adăugat plutonierul.
SMURD Teleorman va deveni operativ de la 1 martie 2012. Peste 70 de militari au urmat cursurile de paramedic. Înainte să înceapă efectiv munca în Teleorman, aceştia au făcut “practică” alături de colegii din Bucureşti.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite