Apartamentele vechi, mai ieftine cu 3%
0Cea mai mare scădere de preţuri, de circa 5%, s-a înregistrat, anul acesta, la apartamentele cu trei camerePotrivit analiştilor imobiliari de la DARIAN DRS, în primul semestru al anului în Alexandria s-au efectuat aproximativ 350 de tranzacţii imobiliare.
Conform unui studiu realizat de societatea DARIAN DRS despre evoluţia pieţei imobiliare din Alexandria, în primele şase luni ale anului, preţurile apartamentelor au înregistrat o scădere uşoară, în medie de 3%. Evoluţia descendentă a preţurilor poate fi cauzată de disponibilizările masive, reducerea salariilor şi de închiderea unui număr semnificativ de firme mici, se arată în studiu.
Potrivit analiştilor imobiliari, cea mai mare scădere a fost înregistrată în cazul apartamentelor cu trei camere. Astfel, de la 650 euro/mp în semestrul II din 2009, preţul mediu pe metrul pătrat a ajuns la 618 euro.
„În primul trimestru al anului 2010, în Alexandria s-au efectuat undeva la 350 de tranzacţii imobiliare. Apartamentele cu două sau trei camere sunt în continuare cele mai căutate”, a spus Cătălin Novac, reprezentantul DARIAN , pentru „Adevărul de Seară”.
La nivelul oraşului, preţurile cele mai mici se găsesc în zona semicentrală. Metrul pătrat costă aici 590 euro.
Zona rezidenţială PECO, pe val
„Se caută cel mai des terenurile periferice şi cu perspectivă de dezvoltare, dar şi preţul acestora a scăzut faţă de perioada de referinţă a anului trecut”, a mai spus Cătălin Novac. Deşi este situată la periferia Alexandriei, zona rezidenţială PECO este una dintre cele mai dezvoltate zone de vile. Însă, şi aici au scăzut preţurile la terenuri, în medie cu 12,5%.
Viitorul poate aduce, însă, o redresare a preţurilor, se mai arată în raport, specialiştii apreciind pentru anul acesta „menţinerea trendului descendent” şi „ameliorarea şi stabilizarea preţurilor la începutul anului 2011”.
Birouri la bloc
Firmele care funcţionează în Alexandria caută să-şi deschidă puncte de lucru în apartamente. Motivaţia ar fi că la acestea, chiriile sunt mult mai ieftine. Din analiza realizată de DARIAN reiese că mai mult de 80% din birourile din oraş sunt amplasate în blocuri. Unele sunt la parter, altele în centre comerciale sau chiar la etajele superioare ale unui imobil. Chiriile spaţiilor comerciale au scăzut în anul 2009, cu 15% în primul semestru şi cu 20% în cel de-al doilea.