Alina Nicolae, consiliera copiilor cu probleme socio-emoţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina este profesor consileră-psihopedog   la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Teleorman. Aceasta vorbeşte cu elevii care au probleme la şcoală sau în societate. Alina Nicolae consiliază preşcolari, elevi şi liceeni, dar lucrează şi cu copiii cu afecţiuni psihice.

Alina a ales secţia Filosofie-Sociologie pentru că îi plăcea foarte mult acest domeniu, dar pentru că nu au fost posturi a ales să dea concurs pentru postul de profesor consilier la CJAP Teleorman. „Deşi îmi plăcea foarte mult filosofia, a început să-mi placă şi această profesie. Eu oricum mă gândisem să fiu profesoară. Am lucrat ca profesor consilier la cabinetul de asistenţă psihopedagogică de la Grădiniţa Nr. 5 din Turnu Măgurele, la Colegiul Naţional "Unirea" din Turnu  Măgurele şi la CJAP Teleorman”, explică Alina Nicolae. .

Preferă copiii, adulţilor

Tânăra povesteşte că a vrut dintotdeauna să fie profesoară şi i-a plăcut mai mult să lucreze cu copiii. Aceasta spune că adulţii au mai multe prejudecăţi şi au deja nişte tipare, gata formate, după care se ghidează. “Copiii sunt mai deschişi, mai liberi, poţi să îi formezi tu. Pot să îi ajut să crească puţin altfel”, spune consiliera de la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Teleorman. 
Alina Nicolae lucrează începând cu preşcolari şi până la elevi în ultimul an de liceu. Copiii vin la centru cu diferite probleme. “Unii vin fie aduşi de părinţi, fie de diriginţi sau învăţători. Sunt destul  de puţini copii care vin din proprie iniţiativă”, mai spune psihopedagogul.  Cei mai mari, care vin să o vadă pe Alina Nicolae, au în general probleme emoţionale  sau probleme cu părinţii şi profesorii. “Sunt elevi aduşi pentru că au foarte multe absenţe . Preşcolarii şi cei de clasa I sau a II-a  au alte tipuri de probleme. Ei nu vor să se trezească dimineaţa să plece la şcoală pentru că sunt foarte ataşaţi de mamă sau de persoana cu care stau acasă”, povesteşte tânăra.   Aceasta se ocupă şi de elevii de gimnaziu care pot avea dificultăţi de vorbire, balbism, apărute pe fondul problemelor emoţionale. “Copiii se bâlbâie şi din cauza atitudinii unor profesori.  Astfel, ei devin şi mai anxioşi, nu mai ridică mâna să răspundă la ore. Pot să apară tot felul de fobii, cum ar fi cea socială”, adaugă consiliera.

Stimulează imaginaţia copiilor

Pe lângă, consiliere psihopedagogul de la CJAP se ocupă şi de partea preventivă. Cu preşcolarii lucrează pentru dezvoltarea inteligenţei spaţiale. “Avem tot felul de cuburi şi jocuri prin care îi învăţăm să gândească în spaţiu. Mai lucrez şi pentru dezvoltarea simţului artistic şi a empatiei”, spune Alina Nicolae. Pentru  a stimula empatia aceasta a creat exerciţii  prin care cei mici joacă pe rând rolul  de părinte şi copil.  Pentru stimularea imaginaţiei profesoara simulează dialoguri virtuale între copii şi extratereştrii.


Întrebări şi răspunsuri
Cum ar trebui să se poarte părinţii cu cei mici?
Sunt părinţi care nu ştiu să îşi crească copiiiSunt copii cărora părinţii nu le-au spus niciodată vreo vorbă bună sau vreo încurajare.  Părintele trebuie să îşi dea seam ce fel de copil are.
Consiliaţi şi copii cu afecţiuni psihice mai grave?
M-am întâlnit şi cu copii cu autism, cu epilepsie sau copii care au un părinte decedat.Sunt mulţi elevi cu tentative de sinucidere) deşi pentru acestea ar trebui mers direct la psihiatru.

Profil
Născută: 14 mai 1983, Calafat, judeţul Dolj
Studii: Facultatea de Istorie, Filozofie şi Geografie, secţia Filosofie-Sociologie, din Craiova
Profesie: profesor consilier psihopedagog
Familie: căsătorită, nu are copii

Ce îi place

Îmi place să citesc, să mă plimb pe jos, să pescuiesc. Cartea mea preferată este „Lupul de stepă”, a lui Hermann Hesse. Îmi place şi să fiu în mijlocul oamenilor, să comunic cu ei.

Ce nu îi place

Nu îmi place când oamenii nu au onoare. Nnu îmi place nici când oameni nepregătiţi ajung în funcţii în care iau decizii complet aiurea, care ne afectează pe toţi.  

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite