Teleormanul exportă mai mult decât importă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exportul de mărfuri realizat în 2010 în Teleorman a fost cu aproape 50% mai mare decât în 2009.

Nivelul exporturilor a fost de peste 100 milioane de euro, mai mare decât nivelul importurilor. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman , judeţul a exportat în 2010, mai mult decât a importat, valoarea mărfurilor importate fiind de aproximativ 90 de milioane de euro. Fenomenul are efecte benefice asupra economiei judeţului , după cum explică reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică. „ Faptul că exportăm mai mult decât importăm este un lucru bun pentru judeţ, deoarece avem beneficii de pe urma comerţului internaţional. Balanţa este pozitivă, exportăm mai mult, vin mai mulţi bani în judeţ. Dacă fimele care lucrează pentru export merg, menţin şi locurile de muncă. Pe tot parcursul anului 2010 exporturile au crescut lunar şi începând cu luna a şasea au depăşit importurile ca procente", ne-a spus Gelu Mortasipu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Teleorman.

Cea mai mare creştere la exportul de textile

Cea mai mare pondere în rândul mărfurilor produse în Teleorman pentru export o au textilele, aparatele şi echipamentele electrice. În aceste secţiuni s-au înregistrat şi cele mai mari creşteri ale nivelului exporturilor anul trecut . Fabricile de textile din Alexandria, Roşiorii de vede şi Turnu Măgurele au exportat în 2010 cu 40% mai mult decât în 2009. Şi fabricile de echipamente electrice au exportat cu 20% mai mult anul trecut.

CIFRA
110 milioane
110 milioane de euro a fost valoarea exporturilor în Teleorman pe parcursul anului 2010, cu 35 milioane de euro mai mult decât în 2009.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite